Supremația cuantică - Cum va schimba totul revoluția computerelor cuanticeSuntem în pragul unei revoluții tehnice: dezvoltarea computerului cuantic.
Și, deși mass-media s-au concentrat în principal pe potențialul uimitor al acestor computere de a sparge orice metodă de criptare cunoscută, a început deja cursa pentru exploatarea puterii lor incredibile de a schimba lumea.
Căci cine va prelua conducerea în acest domeniu se va afla și în fruntea revoluțiilor pe care computerele cuantice le vor face posibile:
- o nouă economie energetică datorită noilor tehnologii de stocare;
- o Revoluție Verde în agricultură și alimentație;
- noi tratamente medicale datorită calculării structurilor genetice și chimice la un nivel nemaiîntâlnit până acum;
- chiar controlul încălzirii globale
- rezolvarea celui mai mare mister al științei — originea universului.
Michio Kaku, fizician și futurolog de renume mondial, ne invită la o călătorie captivantă într-un viitor fascinant.
O carte pentru oricine este interesat să descopere posibilitățile de rezolvare a unora dintre cele mai mari probleme ale omenirii.
„Noi credem că inteligența înseamnă să cunoaștem, când de fapt esența inteligenței este să vedem viitorul.“
- Michio Kaku
„Kaku relatează pe larg istoria calculatoarelor, purtându-i pe cititori în vremurile mașinii Turing și ale inventării tranzistorilor, ca elemente esențiale, fără a pierde însă din vedere acest viitor extraordinar...
Proza lucidă și procesul de gândire ale lui Kaku schițează cât se poate de clar acest punct de cotitură tehnologică.“
- The New York Times Book Review
„Edificatoare... Supremația cuantică dezvăluie o perspectivă uluitoare și cuprinzătoare asupra promisiunilor, puterii și posibilităților informaticii cuantice...
Kaku va stârni imaginația cititorilor interesați de legătura dintre computere și mecanica cuantică.“
– Booklist
„Navigând cu îndemânare și luciditate în peisajul științific relevant, Kaku excelează în dezvoltarea unor metafore ușor de înțeles pentru complexitatea mecanicii și informaticii cuantice, oferind cititorilor o prezentare cuprinzătoare a calculului cuantic, a principiilor care stau la baza acestuia și a potențialului său.“
– Science