Yōko Ogawa, una dintre cele mai apreciate voci ale literaturii japoneze actuale, creează, prin scriitura sa analitică și detașată, o rețea de personaje unite prin fire nevăzute de un destin misterios.
După sinuciderea neașteptată a iubitului ei parfumier, Ryōko devine conștientă de cât de puțin știa despre trecutul lui Hiroyuki.
La început, încercarea de a-i explora personalitatea scoate la iveală doar câteva fraze enigmatice salvate pe o dischetă.
Invocând tema geniului și a inadecvării, Yōko Ogawa ne introduce într-un univers poetic pe care îl situează la limita dintre oniric și real, dintre mit și tangibil.
Ce poate dezvălui istoria personală a lui Hiroyuki, fostul copil-minune al matematicii și un artist desăvârșit?
Ce se află la capătul unei călătorii care pornește din Tōkyō și ajunge până în Praga, acolo unde un incident din adolescența lui Hiroyuki își trimite ecourile până în prezent?
Din dorința de a reconstrui trecutul celui iubit și de a-i accepta moartea, Ryōko îndepărtează umbrele care învăluie inocența, recuperând, împreună cu cititorii, o tulburătoare poveste de dragoste cu elemente de magie și mister.
„O construcție ireproșabilă, o carte magnifică despre doliu și cunoașterea celuilalt.“
— L’Express
„Ogawa scrie cu un stil atât de clar, încât citirea romanelor ei este ca și cum am privi într-o apă limpede.
Dar chiar și în apa cea mai limpede pot sta la pândă curenți pe care nu îi observăm până nu ne scufundăm.
Dacă înotăm în lumea lui Ogawa, suntem smulși de forțe mult mai ușor de simțit decât de văzut.“
— The New York Times Book Review
„Parfum de gheață inspiră cititorii să își croiască propriul drum, să ofere spațiu viselor și să fie adevărații protagoniști ai vieții lor.“
— Takamori.it