Insulele fermecate: Călătorii prin mituri și magie, dragoste și pierdere

„Insulele fermecate” este povestea Laurei Coffey, pe care pandemia de Covid 19 a prins-o pe picior greșit.

Cu o relație de dragoste care tocmai se încheiase și fără job, lockdown-ul ar fi fost mult prea greu de suportat pentru ea, dacă ar fi rămas închisă singură în garsoniera ei micuță din Londra.

Prin urmare, alege să călătorească, evadând dintr-un oras trist și apăsător.

***

Căutând o soluție să iasă din această situație, aparent fără ieșire, Laura este inspirată de pasiunea ei pentru mituri.

În opinia ei, miturile au rolul de a ne ajuta să înțelegem lumea, așa cum hărțile ne ajută să ne găsim echilibrul, să înțelegem unde ne aflăm în spațiul gravitațional.

Așadar, de ce nu ar afla pe cont propriu cât la sută din locurile străbătute de Ulise în Odiseea sunt reale, și cât la sută ficțiune?

Laura se hotărăște astfel să calce pe urmele lui Ulise, profitând de relaxarea restricțiilor odată cu sosirea vacanței de vară și deschiderea „coridoarelor de vacanță” și părăsește Londra cu scopul de a descoperi locurile fermecătoare în care geografia și mitologia se intersectează, ajungând astfel să descopere puterea vindecătoare a naturii, a călătoriilor, a înotului în ape reci, a drumețiilor lungi pe munți și a cerurilor strălucitoare pline de stele.

Timp de șase luni Laura va evada din viața ei mică și apăsătoare și va călători prin arhipelaguri și insule mediteraneene mistice, considerate locuri ale periplului epic al lui Odiseu.

Pentru iubitorii de călătorii, această carte va fi o sursă de inspirație pentru viitoare destinații de vacanță, iar pentru iubitorii poemului lui Homer, cartea va fi un prilej de a-și aminti anumite pasaje din el.

*****

„Miturile creează înțelesuri, ne arată cum să ne găsim calea atunci când suntem pierduți și singuri și nu ne simțim deloc curajoși.

Ele ne oferă eroine și aliați și pericole și speranța mereu arzătoare că vom fi izbăviți, că vom regăsi drumul spre casă și vom fi întâmpinați, într-un sfârșit, cu brațele deschise.

Știința nu ne poate spune nimic despre moarte și viața de apoi, dar poveștile pot.”

******

„Trăim înăuntrul poveștii noastre, țesându-ne propriile mitologii, fiecare viață fiind propriul poem epic cu monștri din adâncuri și zei vicleni, dragoste și trădare și călătorii departe de casă. Tristețile acestei lumi și frumusețile ei.

Frumusețile ei eterne.

Cred că putem alege încotro să ne îndreptăm atenția, către insulă sau către închisoarea din mijlocul ei.

Toate stau unele lângă altele, paradisul și ceea ce i se opune. Nu putem trăi fermecați toată viața. Există durere, suferință și moarte, dar există și insule intermediare, dacă știi cum să ajungi la ele.

Acele colțuri încântătoare câștigate cu greu, unde timpul visează, unde vremea este mereu senină și unde marea de un albastru intens te învăluie.”