Documente ale Directiei a III-a Contraspionaj a Departamentului Securitatii Statului (1987-1989) - Dosarul de urmarire informativa a lui Silviu Brucan "Volumul contine numeroase detalii inedite legate de evenimente istorice importante si, totodata, revelatoare pentru aprecierea fazelor din istoria evolutiei lui Silviu Brucan. Printre multele informatii puse acum la dispozitia cititorilor se afla unele care demonstreaza cit de ample erau oscilatiile indelungatului proces de desprindere selectiva a lui Brucan de canoanele dogmatice cu care se identificase multa vreme.
Lectura dosarelor consolideaza ideea ca, dincolo de neobisnuitul sau curaj, cea mai impresionanta trasatura a lui Brucan a fost cea a tacticianului irepresibil, aflat intr-o permanenta stare de urgenta a deciziilor inteligente rapide. Performantele lui atit in demontarea metodica a argumentelor contrare, cit si in elaborarea planurilor pentru subminarea regimului au ramas singulare, fara a putea fi reproduse.
Daca aceasta dimensiune il plaseaza in tabara complotistilor, atunci inseamna ca este un reprezentant de virf al acestei categorii." (Gheorghe Campeanu)
"Dosarul de urmarire informativa a lui Silviu Brucan creat de Directia a III-a Contraspionaj poate avea o dubla utilitate: ajuta la intelegerea "scrisorii celor sase", un moment important al istoriei tirzii a opozitiei fata de regimul Ceausescu, dar poate constitui si un "ghid" pentru cei care vor sa inteleaga modul de operare al Securitatii. Ca si alte dosare de urmarire informativa, cel al lui Silviu Brucan trebuie citit cu prudenta, corelat in masura posibilitatilor cu alte documente si marturii, trebuie filtrat de spiritul critic al cititorului." (Radu Ioanid)