„În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu.

M-a pus sa învat, cât de cât, latineste si m-a luat, în practica de vara, la Capidava, santierul sau preferat din Dobrogea.

Profesorul a avut generozitatea sa-mi dea, la sfârsitul anului întâi (când cursul lui se încheia), un sfat parintesc: «Opteaza pentru arheologie, caci în anii care urmeaza o sa te înhate marii profesori Schileru, Frunzetti, Haulica si am sa te pierd!»

Cam asa s-a si întâmplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat si prin pedagogia lui Constantin Noica) a ramas viu si divers în continuare.

Acum, citind cartea de fata despre «Arheologia iubirii», mi-am dat seama ca – si daca ramâneam arheolog – as fi ilustrat mai curând uneltele, optica, stilul si temele lui Catalin Pavel. În orice caz, asta mi-as fi dorit!

Salut, prin urmare, un autor cu care ma identific admirativ: daca l-as fi întâlnit în primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model.“

– ANDREI PLEsU

„Uneori nu ne ramâne decât sa reconstruim sentimentele plecând de la cultura materiala – chiar daca asta pare o ambitie nestiintifica.

În preistorie de exemplu, acolo unde sursele scrise lipsesc, arheologia e singura metoda, buna-rea, de a întelege ce se întâmpla într-un cuplu.

Cum altfel sa aflam cât de straina (sau nu) ne este o îmbratisare anonima din Epoca Fierului?

Studiile de caz propuse în acest volum arata ca dragostea n-a aparut odata cu romanul.

Dar si ca obiectele – si oasele –, oricât de fragmentare, spun ceva ce textele despre iubire nu vor putea niciodata spune.

De la mormântul lui Adam si al Evei la cele ale soldatilor din Primul Razboi Mondial, de la papirusul orfic de la Mangalia la inscriptiile dintr-un bordel pompeian, cititorul e invitat sa participe la un experiment neobisnuit în dinamica istoriografica a iubirii. Nu prin genealogii culturale, ci prin murdarirea sistematica a mâinilor – ca în arheologie.“

– CATALIN PAVEL