O noua editie, in cadrul seriei de autor, a uneia dintre cele mai de succes carti semnate de Aurora Liiceanu, cel mai cunoscut psiholog din Romania.
Aurora Liiceanu isi recompune din fragmente viata, din perioada studiilor pina in anii postdecembristi, plasind in prim-plan figura fiului sau, dar si traseul profesional, cu interesante referinte la psihologie sau la maestrii cu rol formator pe care i-a cunoscut.
Sint evocate de asemenea prietenele apropiate, experientele inedite precum „Suveica”, o fabrica de textile unde autoarea a fost angajata pe un post de muncitor necalificat dupa afacerea „Meditatia transcendentala”, sau, dupa 1989, experientele din televiziune.
Rememorarea diferitelor episoade autobiografice prilejuieste consideratii psihologice mai generale despre maternitate, educatia copiilor, rolul prietenilor in viata noastra, relatiile de cuplu sau expunerea vietii private.
„Existentialul, traitul, substanta concreta si irepetabila a «timpului pierdut» se regasesc intr-un dialog pasionant si fertil cu lecturi, teorii antropologice si psihologice, cu poezii si romane, cu Cehov si cu Citind «Lolita» in Teheran.
Se regasesc, evident, nu atit ca atare, cit ca experienta exemplara si elocventa, prin intermediul careia cunoastem mai bine natura umana, acel inefabil to anthropinon pe care il vineaza cu atita perseverenta si stiintele umaniste, si literatura, si artele.”
(Zoe Petre)
29-10-2009
Ruxandra a scris despre cartea
Prin perdea:
Lectie, medicament pentru suflet si lectura fara respiratie
Admir de multa vreme personalitatea doamnei Liiceanu, pe care o urmaresc cu interes ori de cate ori am prilejul, in emisiunile in care e invitata. I-am citit cartea memorialistica - "Prin perdea" - cu o imensa placere si am avut revelatia ca doamna Liiceanu, pe cat este de inteligenta, de calda, de umana, de "pledanta" a bunului simt si bunului gust (inutil sa mai adaug "de psiholoaga") pe atat este Scriitoare (am folosit cu intentie majuscula). Va multumesc pentru cartea asta si astept, doamna Liiceanu, sa reveniti pe piata editoriala cat mai des. Regret ca am ratat lansarea de la Carturesti.