„În scurta sa viata traita la rascrucea a doua secole, Ugo Foscolo s-ar zice ca aduna traditia literaturii si istoriei italiene si o incendiaza în focul viu al trecerii dintre epoci, de la revolutie la razboaiele napoleoniene si restauratie.

Opera foscoliana abordeaza teme nenumarate, orientate spre aspecte ale vietii dintre cele mai felurite, chiar si spre cele marginale si neobisnuite, atât ale culturii clasice, cât si ale celei contemporane.

Dar acest belsug de interese este compensat de predilectia pentru câteva motive constante, care trimit la certitudini si valori pozitive: tema compasiunii, a mormântului ca emblema a continuitatii între vii si morti, tema patriei, a prieteniei, a iubirii, frumusetii si armoniei.

În absoluta incertitudine a existentei aceste repere se prezinta însa ca iluzii.

Autorul nu le recunoaste nici un fundament obiectiv în natura, caci natura îi apare oarba si indiferenta la dorintele si pasiunile omenesti; el le resimte mai degraba ca pe niste alegeri subiective în care cauta consolare si le atribuie o valoare sociala, considerându-le temelia comunitatii civice. «Iluzia» care le contine si le rezuma pe toate celelalte este arta si poezia, care transforma iluziile subiective în forta civica si colectiva.

Prin arta, Foscolo aspira la un bine superior, înteles ca rezolvare a oricarui conflict.“

– GIULIO FERRONI