Volumul cuprinde doua din cele mai reprezentative lucrari în care filosoful german îsi expune conceptia morala: Întemeierea metafizicii moravurilor (1785) si Critica ratiunii practice (1788).

În Întemeierea metafizicii moravurilor Immanuel Kant expune prinicpiile moralitatii, iar în Critica ratiunii practice îsi construieste propriul sau sistem etic, ceea ce face ca aceasta sa fie considerata, dupa Critica ratiunii pure, a doua sa opera fundamentala.

Între cele doua lucrari este o atât de strânsa legatura, încât cunoasterea numai a uneia din ele ne-ar oferi o imagine incompleta asupra conceptiei sale morale.

Immanuel Kant a avansat idei etice si în alte opere ulterioare (Religia în limitele ratiunii – 1793 sau Metafizica moravurilor – 1797), dar numai în cele reunite în acest volum se ocupa de problemele teoretice ale moralitatii.

Traducerea a fost facuta dupa editia germana din 1956 (Leipzig, Hrsg. Von Raymund Schimidt).