Fundamentalismul ateu si negarea divinului. Titlul original, The Dawkins Delusion este o fina ironie la cartea lui Dawkins, The God Delusion, cartea fiind un raspuns competent si agresiv dat teoriilor lui Dawkins.

Primul lucru care te st?rneste, mai ales dupa ce ?ti dai seama din titlu ca ar fi vorba de o replica la The God Delusion este dimensiunea volumului.

?n vreme ce cartea lui Dawkins avea ceva mai bine de 400 de pagini, cartea lui McGrath de abia daca ajunge la 150. Sigur, cantitatea nu e neaparat un temei rezonabil de judecata ?n privinta consistentei lucrarii, ?nsa, tin?nd cont de proportia si diversitatea argumentelor angajate ?n disputa stiinta-religie, te astepti ca orice volum care ia ?n serios problema sa te pregateasca pentru un adevarat tur de forta al lecturii.

Cu toate acestea, dupa ce te lamuresti ?n privinta scopului autorilor britanici, ?ti dai seama ca dimensiunile volumului se explica ?ntr-o oarecare masura.

Prin The God Delusion, Dawkins s-a straduit sa ?ntareasca prin argumente stiintifice contestatiile cu privire la existenta lui Dumnezeu, sa explice ?n termeni psihologici si evolutionisti rasp?ndirea fenomenului religios si sa scoata ?n evidenta ansamblul de consecinte negative pe care persistenta sa o produce.

Nu numai ca Dumnezeu nu exista, dar a crede ?n el, dupa o inventariere a explicatiilor naturaliste, reprezinta o dovada de ignoranta, irationalitate si infantilitate. Pe de alta parte, McGrath nu oglindeste proportia ambitiilor lui Dawkins, ?n nici un caz nu cauta sa demonstreze ca exista Dumnezeu.

Profesorul britanic ofera doar o replica precisa, un contraatac care sa scoata ?n evidenta vulnerabilitatile argumentatiei lui Dawkins. Este vorba mai degraba un demers dubitativ, o invitatie la scepticism relativ la asa zisele dovezi pe care se bazeaza vehementa antireligioasa a cunoscutului biolog evolutionist.

Ca si Dawkins, cuplul McGrath este un reprezentant al oamenilor de stiinta (el a studiat biologia celulara, ea a studiat neuropsihologia) dar, spre deosebire de biologul evolutionist, un reprezentant convertit la crestinism. Joanna si Alister McGrath reprezinta ceva ce pentru Dawkins este de-a dreptul inconceptibil sau, ?n cel mai bun caz, o dovada de ipocrizie: profesionisti ai stiintei care ?si pastreaza credinta ?n Dumnezeu.

Pentru McGrath, contradictia pe care Dawkins o surprinde ?ntre aderenta la stiinta si credinta ?n divintate se bazeaza pe o argumentatie simplista si superficiala. Problema cea mai mare a lui Dawkins este aceea ca renunta la atitudinea precauta din ?Gena egoista? (pe care McGrath o apreciaza drept o lucrare exceptionala) si cade ?n ispita dogmatismului, a pretentiilor arogante si monopoliste asupra corectitudinii. Cu alte cuvinte, Dawkins se transforma din om de stiinta ?n ideolog si pune necesitatea unui set de convingeri mai presus fata de argumentele care le sustin.

Altfel spus, ateismul lui Dawkins ?si pierde armatura stiintifca ce ?i dadea credibilitate si rezistenta ?n momentul ?n care se dovedeste a fi un fundamentalism la fel de nociv ca si cel religios.

Mai toate observatiile critice pe care le face McGrath ?n raport cu lucrarea lui Dawkins vin sa sublinieze ideea generala a dublei complexitati pe care le evidentiaza at?t fenomenul stiintific c?t si cel religios.

Pe de o parte, ?n ciuda progreselor, stiinta ram?ne departe de a fi un corpus unitar de cunostinte si metode.

Ambitiile cu privire la posibilitatile exhaustive si metodei infailibile a stiintei (care se sub?nteleg ?n argumentatia lui Dawkins) au fost de fapt depasite, odata cu falimentul neopozitivismului primei jumatati a secolului XX. stiinta nu poate fi invocata ca practica omnipotenta capabila sa explice tot, ea are mai degraba un domeniu si un c?mp de fenomene studiate destul de precis si de ?ngust.

Pentru ?ntrebarile la care stiinta nu este ?n masura sa raspunda, filosofia si religia joaca un rol decisiv. ?n opinia lui McGrath, religia, filosofia si stiinta sunt activitati complementare si nu faze ?n evolutia cunoasterii care sa justifice ?mbratisarea fara dubiu a stiintei si renuntarea la reziduurile religioase. Pe de alta parte, religia este un fenomen la fel de complex.

Argumentatia lui Dawkins prin care acesta gasesste numitorul comun al tuturor religiilor, ?l face sinonim cu credinta, ?l explica evolutionist si psihologist (ca un rezultat secundar al evolutiei si ca expresie a dorintelor umane) este pripita, dupa McGrath.

Ca si ?n privinta stiintei, este dificil de vorbit de o unitate a fenonemului religios si este cel putin lipsit de respect fata de cercetarile antropologice si sociologice sa ?l reduci la o serie sumara de procese mentale.

McGrath mai vorbeste si despre efectele benefice ale religiei (conform unor studii calitatea vietii oamenilor religiosi e mai mare) pentru a raspunde ideii ca religia ne ?nrautateste viata, despre absenta necesitatii legaturii ?ntre religie si violenta (nu religia este cauza violentei ?ntre oameni ci mai degraba un mobil, la fel si ?n cazul ateismului), despre g?ndirea critica a oamenilor religiosi, despre posibilitatea ca Dumnezeu sa nu fie doar o amagire si chiar despre Petre Tutea.

Volumul lui McGrath ?si atinge scopul ?n masura ?n care fisureaza credibilitatea stiintifica a lui Dawkins ?n cartea ?The God Delusion?.

Cu toate acestea, dincolo de acest demers negativ, ?Dawkins: o amagire?? nu este un aparator redutabil al perspectivei crestine.

Din toate observatiile lui McGrath nu rezulta ca ar exista Dumnezeu, contraargumentele adresate lui Dawkins servesc doar slabirii pozitiei biologului evolutionist fara sa ofere un fundament pozitiv pentru credinta ?n divinitate.