"Dispare cartea!? Strigatul acesta de alarma rasuna de cel putin douazeci de ani, de c?nd Internetul, cu formidabilele lui posibilitati, a ?nceput sa patrunda ?n viata noastra.

Iata de ce Umberto Eco si Jean-Claude Carri?re s-au hotar?t sa cerceteze temeiurile acestei spaime, ?ntr-o suita de convorbiri moderata discret de eseistul Jean-Philippe de Tonnac.

?ndragostiti cu patima de obiectul numit carte, pastratori de exemplare cu valoare afectiva, ba chiar colectionari de raritati bibliofile, nici unul din cei doi nu da crezare acestei apocalipse anuntate pe toate vocile.

Pentru am?ndoi, spiritul va avea ?ntotdeauna nevoie de un mediu ?n care sa se ?ntrupeze, iar textul ? fie el daltuit ?n piatra ori ?nscris pe papirus, pe pergament, pe h?rtie sau, ca astazi, pe suport electronic ? va fi ?ntotdeauna unul din mediile privilegiate.

Performanta celor doi scriitori aflati ?n dialog nu e doar aceea de a ne alunga spaima, un dialog cu asemenea protagonisti devine inevitabil si el un spectacol al spiritului, iar aici Antichitatea si Evul Mediu, Orientul si Occidentul, romanul si filmul, ideile cele mai subtile si lucrurile cele mai pam?ntesti ?si dau replica si se oglindesc reciproc, lumin?nd conditia omului ?n lumea contemporana.

Fragment: Nu sperati ca veti scapa de carti

Din doua una: fie cartea ram?ne suportul pentru lectura, fie va exista ceva care va semana cu ceea ce cartea a fost ?ntotdeauna, chiar si ?nainte de inventarea tiparului.

De peste cinci sute de ani, variatiile obiectului numit carte nu i-au modificat nici functia, nici sintaxa. Cartea este ca lingura, ciocanul, roata sau dalta.

Odata inventate, nu pot fi ameliorate ?n mod semnificativ. Nu se poate inventa o lingura mai buna dec?t o lingura. Cartea a dovedit ce poate, si nu vedem un alt obiect mai bun dec?t ea pe care l-am putea crea pentru aceeasi ?ntrebuintare.

Poate ca vor evolua elementele sale, poate ca paginile nu vor mai fi din h?rtie. Dar cartea va ram?ne ceea ce este.

Daca discutia noastra ar fi avut loc cu o suta douazeci de ani mai devreme, ea s-ar fi limitat la teatru si carte. Nu existau radioul, cinematograful, ?nregistrarea vocii si a sunetelor, televiziunea, imaginile de sinteza, benzile desenate.

Or, de fiecare data c?nd apare o tehnica noua, ea vrea sa demonstreze ca se emancipeaza de regulile si constr?ngerile care-au ?nsotit aparitia oricarei alte inventii din trecut. Se vrea orgolioasa si unica.

De parca noua tehnica i-ar dispensa automat pe noii utilizatori de orice efort de ?nvatare. De parca le-ar aduce de la sine o noua competenta.

De parca s-ar pregati sa mature tot ce a fost ?naintea ei, transform?ndu-i totodata ?n analfabeti retrograzi pe toti cei care ar ?ndrazni s-o respinga. Am fost toata viata martorul acestui santaj. Desi, ?n realitate, se ?nt?mpla pe dos.

(Jean-Claude CARRI?RE, Umberto ECO)