Căderea unui dictator - Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției!

„Cercetări dirijate tendențios, cu insistență, asupra unor aspecte de necoordonare, soldați speriați, obosiți etc. în loc să se insiste asupra unor precizări în legătură cu declanșarea focului.

În aceste condiții, dacă ești de rea-credință, poți face asemenea consemnări pentru a-ți ieși pasiența, fără ca cel ce semnează să sesizeze diversiunea.”

(Generalul magistrat Dan Ioan)

„Odată cu trecerea anilor și estomparea amintirilor, în absența surselor primare pentru cercetători (bine ascunse de magistrații militari) și sub asaltul vastei acțiuni de dezinformare, externalizarea vinovăției pentru actele teroriste din decembrie 1989 a ajuns să câștige teren chiar și în cazul unor oameni de bună-credință.

Inclusiv în rândurile anticomuniștilor s-a ajuns să se nege autenticitatea Revoluției și s-a uitat de rolul Securității în crimele de atunci.

Propaganda dictatorului cu privire la «amestecul străin» la Revoluție, abil diseminată de fosta sa camarilă, este încă larg îmbrățișată în România.

Se poate spune că, și din acest punct de vedere, ceaușismul nu a dispărut odată cu Ceaușescu.

Ca să putem înțelege cum s-a ajuns la abundența și succesul teoriilor «negaționiste», trebuie să ne întoarcem la surse.

Bazate pe documente nou-descoperite în Dosarul Revoluției, studiile din cartea de față confirmă că teroriștii din 1989 nu au fost alții decât membrii rețelei pe care Securitatea o pregătea de ani de zile pentru «lupta de rezistență» ce trebuia declanșată dacă Nicolae Ceaușescu era înlăturat de la putere.

Iar fuga acestuia a pus mecanismul în mișcare.

«Rezistenții», cum erau numiți de colegii din Securitate, nu au depus armele pe 22 decembrie.

Aveau la dispoziție «depozite subterane de armament», «tuneluri de mari dimensiuni» cu acces în blocuri și «case de lucru» ale Securității și ale «colaboratorilor» lor și din aceste puncte au tras focurile de armă de diversiune, de altfel observate pe scară largă, care au dus la cele peste o mie de victime.

Sperăm ca volumul să devoaleze, pe cât mai este posibil, «legendele» ce au mistificat în bună măsură Revoluția, aruncând în derizoriu eroismul românilor din decembrie 1989.” (Andrei Ursu, Roland O. Thomasson)