Bestseller Sunday Times la categoria roman istoric în 2022
Paris, 1750. Păsările cad înghețate din cer, iar orașul e amorțit de un ger cumplit.Săracii, pribegii și nefericiții care își duc cu greu zilele pe străzile pline de miasme – le bas peuple – sunt în așteptarea unui prilej de a da glas mâniei lor, iar Ludovic al XV-lea are ambiția ca domnia lui să o depășească în strălucire pe cea a ilustrului său străbunic.
Madelaine are și ea un vis: să-și salveze nepotul de mizerie și viciu.
Ajunsă în casa unui bizar ceasornicar, cameristă a nu mai puțin neobișnuitei lui fiice, Véronique, ea va trebui să-și ascundă cu dibăcie trecutul, intențiile și chiar sentimentele. Este doctorul Reinhart, stăpânul ei, un geniu al mecanicii și-al anatomiei, sau e înrobit forțelor răului?
De răspunsul pe care va reuși să-l dea Madelaine depind nu numai viața ei și cea a firavului său protejat, ci chiar liniștea marchizei de Pompadour și, în ultimă instanță, a Franței.
„Fata mecanică este o capodoperă a literaturii gotice pe care o vor îndrăgi și împătimiții ficțiunii istorice.“
— S Magazine, Sunday Express
„Trei figuri feminine memorabile, prinse într-o rețea de uneltiri și crime. Un roman de neratat!“
— Elodie Harper
„O carte palpitantă, în care se îmbină complotul, spionajul, lupta pentru surpaviețuire.
Scrisă cu un deosebit rafinament, dă viață unei atmosfere uluitoare... un triumf al suspansului, dar și al sensibilității.“
— Mary Chamberlain
„Evocând o lume a păcatului și a pericolului, acest amețitor roman istoric este de o originalitate remarcabilă.“
— HEAT Magazine