„Astazi, cine are bani duce în general lipsa de stil, iar cine are stil duce în general lipsa de bani. Pe timpuri, snobismul îndeplinea o anumita functie, câta vreme exponentii înaltei societati impuneau un stil care merita imitat.

Dar, fara modele, snobismul nu poate functiona, iar în ceea ce priveste bunul-gust si bunele maniere, modelele au disparut de mult si astfel snobismul îsi traieste resemnat agonia.“ -

(ALEXANDER von SCHÖNBURG)

Alexander von Schönburg, temut cronicar monden, priveste în urma la viata fara griji, extravaganta si uneori decadenta a celor bogati si frumosi, de dinaintea prabusirii pietelor financiare.

Si le propune cititorilor sai sa-l însoteasca într-o expeditie printr-o lume, devenita între timp de poveste, a miliardarilor care îsi proiecteaza submarine, a bebelusilor care au legitimatii de frequent flyer si a doamnelor care îsi injecteaza scurt o doza de neurotoxina în pometi, spre înviorare, în pauza de masa.

Observatiile sale asupra celei mai alese societati sunt o retrospectiva taioasa si adorabil de ironica a unei perioade care, astazi, mai aminteste doar de un dans pe marginea prapastiei.

Un prânz pe domeniul englez din Oxfordshire a fost dintotdeauna o piatra de încercare. Asa cum orice invitatie la masa unui aristocrat englez este o piatra de încercare. Si pretinde disciplina de fier.

Nu, în ceea ce priveste manierele la masa si tinuta e cât de cât usor sa te adaptezi uzantelor englezesti (When in Rome, do as the Romans do!) – conversatia, în schimb, are propriile ei legi în Anglia. Legi cu totul diferite de normele noastre continentale, unde eticheta a fost impusa, în primul rând, de geniul francez predominant în Europa la mijlocul secolului al XVIII-lea. Francezul, la rândul sau, dupa credem ca stim, nu are umor, ci spirit, esprit.

Diferenta fiind ca spiritul este pretios, superior si uneori chiar sarcastic, în vreme ce umorul se straduieste sa ramâna inofensiv.

O persoana cu umor se iubeste pe sine si îsi iubeste semenii, dar poate glumi ofensator doar la adresa sa, în cel mai rau caz. Homme d’esprit nu se iubeste nici pe sine, si nu îsi iubeste nici semenii si i se potriveste de minune cunoscuta cugetare a irlandezului Oscar Wilde: „Mai bine îmi pierd un prieten bun, decât sa ratez o gluma buna!“

De ce prefera bogatii discretia?

Paul Allen, unul dintre întemeietorii Microsoft, si-a comandat un submarin (galben!) la constructorul Exomos din Dubai. Contractele de vânzare pentru asemenea submarine particulare includ de obicei clauze stricte de confidentialitate.

Herald Tribune relateaza ca tuturor inginerilor li se explica foarte limpede ca „o gura sloboda poate scufunda o nava“.

Dar într-un articol apare totusi o scurta relatare: „De fapt, nu am voie sa vorbesc, dar va pot da asigurari ca e o adevarata opera de arta.“

Se pare ca numarul submarinelor particulare din marile lumii a depasit o suta si se vorbeste ca si Roman Abramovici ar avea unul. „Daca îl gasiti, al vostru sa fie“, a replicat el arogant, când i s-a pus întrebarea.

Iar daca încerci sa afli ceva despre clientii sai de la Bruce Jones, seful firmei US Submarines, unul dintre producatori, vei primi urmatorul raspuns: „As putea sa va dezvalui numele lor, desigur, dar dupa aceea ar trebui sa va împusc, din pacate."