Organizarea culturii pe discipline din ce in ce mai specializate dateaza de vreo doua sute de ani si a fost impusa de nevoia unei sistematizari cat mai judicioase a cunostintelor. Aceasta organizare a impus o anumita structura a educatiei scolare si universitare, ca si a institutiilor culturale de orice fel.

Treptat insa, aceasta tendinta orientata spre ?cat mai mult despre cat mai putin? si-a aratat si dezavantajele: o izolare si o instrtinare tot mai accentuate a disciplinelor si a specialistilor de toate felurile, incapacitatea de a face fata unor probleme care cereau o viziune integratoare, fata de care orice disciplina se dovedea neputincioasa.

Drept rezultat, o alta tendinta, complementara, si-a croit drum tot mai insistent, cu scopul de a regasi unitatea culturii. Unul dintre instrumentele folosite in acest scop este identificarea unui numitor comun al unor discipline dintre cele mai eterogene, sub forma unor idei, structuri, concepte cu o raza de actiune careia nu-i scapa nici un domeniu; acestea sunt paradigmele universale.