Romanul care i-a făcut celebri pe frații Strugațki și a fost sursa de inspirație a capodoperei Călăuza, de Andrei Tarkovski

Red Schuhart este călăuză.

O forță necunoscută îl împinge pe acest inadaptat să se aventureze ilegal în Zonă, în căutarea obiectelor misterioase lăsate de vizitatori din altă lume.

Acel spațiu unic, care o transformă pe fiica sa, îl obsedează. Însă, de dragul fetei, ia hotărârea de a face o descindere tragică în adâncimi ostile.

Publicat după îndelungi eforturi în Uniunea Sovietică, Picnic la marginea drumului este mai mult decât un simplu roman SF.

Alegorie politică având nenumărate implicații filosofice, cartea a devenit una dintre lecturile obligatorii ale omului de azi care își pune întrebări despre memorie, disperare și umanitate.

„O analiză convingătoare a comportamentului omului în prezența unei forțe supraomenești. […] Un roman care a câștigat lupta cu timpul și a rămas un clasic.“

Publishers Weekly

Fragment:

„— Un picnic. Închipuie‑ți o pădure, un drum, o poieniță. De pe drum vine o mașină și se oprește în poieniță. Din mașină ies tineri, apar sticle, coșuri cu mâncare, fete, tranzistori, foto și cineaparate.

Se face un foc, se pun corturile, se dă drumul la muzică, iar dimineața o întind. Animalele, păsările, insectele, care toată noaptea au privit cu groază tot ce s‑a petrecut, ies din adăposturile lor.

Și ce văd?

Ulei de motor scurs pe iarbă, benzină vărsată, bujii și filtre de ulei aruncate ici‑colo. Peste tot zac cârpe, becuri arse, cineva a uitat o cheie. De pe apărătoarele de protecție ale roților s‑a scurs murdăria, care s‑a lipit de prin cine știe ce mlaștini…

Și, bineînțeles, urme de foc, cotoare de mere, hârtii de la bomboane, cutii de conserve, sticle goale, o batistă, poate vreun briceag, ziare vechi și rupte, eventual și niște monede, flori veștejite din alte poienițe…

— Am înțeles, zise Nunan. Un picnic la marginea drumului.

— Exact. Un picnic la marginea unui oarecare drum cosmic.