Prin foc si sabie face parte, împreuna cu romanele Potopul si Pan Wołodyjowski, dintr-o ampla trilogie dedicata istoriei Poloniei.
Cu maiestria unui virtuoz, Sienkiewicz zugraveste una dintre cele mai framîntate perioade din istoria medievala – rascoala cazacilor si a taranilor ucraineni de pe cuprinsul Poloniei –, surprinzînd nu doar evenimentele, ci si o întreaga paleta de virtuti si pasiuni omenesti.
Desi de cele mai multe ori consemneaza evenimente istorice autentice, iar unele dintre personaje au existat în realitate, Prin foc si sabie este mult mai mult decît o cronica de epoca, împletind în tesatura sa mestesugita istoria unei prietenii aparent indestructibile între frati de arme si o poveste de iubire cum putine se întîlnesc în literatura universala.
„Oamenii se miscara, un vifor înviora parca multimea de osteni, apoi se iscara deodata murmure.
Cuvintele «Vine oastea!» zburara ca o sageata de la un capat al întariturilor la celalalt.
Luptatorii începura sa se îmbulzeasca, sa se împinga, sa se framînte. Murmurul aici crestea, aici se potolea, toate mîinile faceau streasina ochilor, toate privirile erau atintite cu încordare în departare si inimile bateau sa se sparga.
Se uitau cu totii, tinîndu‑si rasuflarea, prada îndoielii si nadejdii.
Deodata, sub arcul multicolor sclipi ceva care devenea tot mai limpede; iesea din ceata departarilor, se apropia din ce în ce mai mult si se vedea din ce în ce mai bine, pîna cînd, în cele din urma, se aratara pîlcuri, stindarde, tuiuri, apoi o padure de stegulete si ochii nu se mai îndoira; erau osteni.”
