Imediat după apariția sa în 2022, Vladimir a intrat pe listele celor mai bune cărți ale anului!
Într-un pașnic orășel universitar de pe Coasta de Est, viața unei distinse profesoare este pe punctul să se destrame.
După o carieră onorabilă, soțul ei, profesor la aceeași facultate, este acuzat că în trecut a avut relații nepotrivite cu studentele.
Atmosfera este încărcată, studenții – ostili, iar colegii protagonistei încep să facă presiuni și împotriva ei.
Campusul devine un teren de luptă politică, iar căminul – spațiul unui armistițiu încordat. Ca un personaj din tragediile antice, aflată într-o situație extremă, protagonista acestui roman curajos cedează pasiunii interzise, scandaloase, și aruncă totul în joc – căsnicia, cariera, poate chiar libertatea.
Cât de departe va merge ca să îl cucerească pe seducătorul și (oare?) neștiutorul Vladimir? Ce (sau cine) o va opri?
„Vladimir ne duce într-un teritoriu plin de pericole... alături de o protagonistă inteligentă și vicleană, cu care nu e de glumit: vrea totul – mâncare bună, vin, țigări fumate pe furiș...
Vladimir este un roman subversiv pentru că tratează cu seriozitate dorințele acestei femei.“
— USA Today
„Un roman șocant, sexy, plin de răsturnări de situații . . . După un asemenea debut, e greu de imaginat ce va scrie Julia May Jonas în continuare!“
— Sunday Times
„Exact ca bărbatul încătușat care apare în prologul romanului, odată ce deschizi cartea, ești prins fără scăpare.“
— Kirkus Reviews