Desi se defineste ca rationalista si tehnologica, eficienta si birocratica, cultura europeana contemporana continua sa vehiculeze numeroase forme de traire si intelegere a supranaturalului. Revenirea in forta a vrajitoriei, spiritismului sau divinatiei demonstreaza ca in omul secolului XXI supravietuieste si este inca activ un vechi fond de credinte pagine. Magia si vrajitoria, in interactiunea si opozitiile lor sedimentate de-a lungul timpului, permit evidentierea unor mecanisme istorice, sociale, culturale si estetice complexe: in speta, cele care pot fi constatate de istorici si antropologi in cazul poporului roman.

Dincolo de descrierea si analizarea, pe baza unui bogat material documentar, a fenomenelor magiei si vrajitoriei in context romanesc, volumul isi propune sa decripteze modalitatile in care cultura romana ? deosebindu-se astfel de cele cu care se invecineaza sau se inrudeste ? gestioneaza accesul la supranatural, felul cum gindeste si descrie supranaturalul, cum il reprezinta in diferite credinte religioase, mituri, eresuri, legende, forme artistice. Perspectiva, extrem de ampla, cuprinde, alaturi de cultura populara, si productiile literare si artistice culte romanesti.

?De-a lungul timpului, diverse aspecte ale vrajitoriei in cultura populara romaneasca au fost studiate de mai multi savanti de renume: B.P. Hasdeu, N. Densusianu, Moses Gaster, Sim.Fl. Marian, Tudor Pamfile, Artur Gorovei, I.-A. Candrea, Gh. Pavelescu, Petru Caraman, Mircea Eliade, I.P. Culianu s.a. Istoria vrajitoriei si a magiei in spatiul carpato-dunarean este imemoriala, iar rolul lor in cultura romaneasca ? traditionala si moderna ? este imens. Printr-o abordare interdisciplinara, din perspectiva istorico-antropologico-literara, Ioan Pop-Curseu propune o cartografiere foarte utila a acestui vast continent.? (Andrei Oisteanu, autorul volumului Ordine si Haos. Mit si magie in cultura traditionala romaneasca, 2013)

?Cercetarea de fata, conceputa la interferenta conceptelor de magie si vrajitorie, pe de o parte, respectiv de cultura scrisa, oficiala, centrala, si cultura orala, alternativa, marginala, pe de alta parte, se pozitioneaza intr-un loc geometric extrem de fertil, propice disecarilor conceptuale subtile si analizelor de texte surprinzatoare prin aplicarea unor perspective interpretative inuzuale.

La un moment istoric in care ? ma refer aici la spatiul romanesc in primul rind ? intre cercetatorii culturii majore, ai literaturii in special, si cei ai culturii orale, de factura folclorica, par sa se manifeste mai multe diferente decit intrepatrunderi, iar acesta este in primul rind rezultatul eforturilor de situare a cercetarilor pe teritorii disciplinare distincte (istoria literaturii, studiile de teorie si hermeneutica literara pentru primul domeniu, respectiv antropologia culturala si etnologia pentru al doilea), Ioan Pop-Curseu nu ezita sa vorbeasca despre cele doua tipuri culturale ca alcatuind o solidaritate agreabila si traverseaza cu eleganta frontiere care pentru cei mai multi cercetatori ai acestei tematici ar putea parea inatacabile.? (Otilia Hedesan)