"Un port la rasarit ramane unul dintre cele mai frumoase romane de iubire din literatura noastra.
Radu Tudoran se vadeste deopotriva psiholog si narator, poet al inimii si poet al apelor, in zugravirea carora foloseste un stil dintre cele mai epurate. Un port la rasarit consacra un romancier de mare clasa."
Perpessicius 1942
"Radu Tudoran a fost unul dintre putinii profesionisti ai scrisului de la noi. In timpul comunismului, s-a manifestat, in continuare, ca un profesionist. [...] In 1977, numarul total al exemplarelor din cartile sale - aproape fiecare reeditata de mai mai multe ori - depasea 1 400 000."
Alex. Stefanescu 2010
Romanul "Un port la rasarit", 1941, ar putea fi comparat, deopotriva, cu "Desertul tatarilor", 1940 si cu "La Tiganci", 1957, fiind în egala masura o istorie a asteptarii si o istorie a disparitiei voluptuoase într-un alt timp.
Dar similitudinea se reduce la atît.
Radu Tudoran valorifica literar cu totul alta experienta si anume contactul românilor cu lumea slava, prilejuit de revenirea Basarabiei, partial rusificate, sub administratie româneasca dupa 1918, si de stabilirea granitei de nord-est pe Nistru, dincolo de care începe stepa nesfîrsita.
[....]
Povestea absorbirii unui român de catre lumea slava are o frumusete tragica, de balada.
Deosebirea dintre cele doua moduri de viata este o singura data teoretizata în roman, prin intermediul lui Maximov, care îi explica inginerului:
„Nemarginita, nepatrunsa, imprevizibila lume slava!... La noi totul e mare, neînteles si posomorît. [...] Avem pamînt mult si nicaieri nu cresc mai multe buruieni si mai multa zadarnicie, ca pe pamîntul nostru.
Pleaca de aici, de la acest hotar, din marginea acestei lumi slave, care nu stie prea bine ce deosebire este între fericire si nenorocire, între noapte si zi, între diavol si Dumnezeu.
Nu esti facut din lutul rabdator din care sîntem facuti noi. Pe noi viata ne încovoaie si traim asa, încovoiati, continuam sa rasuflam, cu fruntea lipita de tarîna. Pe dumneata te naruie; nu cunosti masura de mijloc, a resemnarii.
Noi aplecam capul si spunem: Nicevo! În ce limba din lume mai exista un cuvînt cu un atît de larg si deprimant înteles? nicevo: nu-i nimic, lasa, nu-ti face inima rea, ce-ti pasa!”Convorbiri Literare, Alex. Stefanescu