Scris intr-un stil fluid, de o simplitate si o eleganta incintatoare, romanul Amorul conjugal (1949) exploreaza teme literare fundamentale, precum inspiratia literara, efectul muzei asupra creativitatii si descoperirii de sine, posibilitatile iubirii platonice si ale iubirii conjugale.
Autorul surprinde cu o fina intuitie drama psihologica a unui diletant bogat care isi vede naruindu-se cele mai inalte aspiratii: sa iubeasca o femeie si sa creeze o opera literara valoroasa.
Retragindu-se impreuna cu sotia la o vila izolata din Toscana pentru a scrie, Silvio Baldeschi isi da seama ca lungile nopti de dragoste ii secatuiesc puterile si ii propune acesteia o perioada de abstinenta, pina cind isi va incheia capodopera.
Dar lucrurile iau o intorsatura tragica in momentul in care Leda e asaltata de avansurile barbierului, care ii viziteaza zilnic.
Naratiunea la persoana intii transmite admirabil cititorului lipsit de alta perspectiva confuzia, nesiguranta, suferinta si sentimentul de infringere pe care le incearca protagonistul in momentul destramarii mariajului sau.
„Povestea e simpla. Un barbat instarit cu veleitati literare se retrage alaturi de sotia sa intr-o vila din Toscana.
Aici, ei ajung la o intelegere: nu vor avea viata amoroasa pina cind el nu va termina de scris o povestire.
Lucrurile se tulbura odata cu aparitia in scena a barbierului, care vine zilnic sa-l barbiereasca pe sot, dar si sa-i faca avansuri sotiei. La prima vedere, avem de-a face cu toate ingredientele unei farse, numai ca Moravia complica lucrurile intr-o parabola a casatoriei, intr-un amestec cind amar, cind tandru de dragoste cu nabadai si patima.” (The New Yorker)
„Daca n-ai citit pina acum Moravia, Amorul conjugal este cartea cu care trebuie sa incepi.
Vei simti apoi nevoia sa-ti chemi iubitul sau iubita si sa-i spui vorbe tandre …” (The Washington Times)
„Citeva ore – de atit ai nevoie sa citesti Amorul conjugal.
E o carte care te fura, care te face sa-l tragi de urechi pe povestitor si sa-i strigi: «Tu chiar nu vezi ce-o sa se intimple?».” (The Washington Post)
