O lucrare cu un continut educativ, care ar putea fi sintetizata in trei cuvinte: lupta (contra comunismului), suferinta (in inchisori) si credinta (in Dumnezeu si victorie).

Acest triptic este esenta volumului memorialistic, in care suferintele fizice si psihice din penitenciare au fost depasite de autor prin inteligenta si credinta nestramutata in supravietuire.

O marturie, care se alatura altora, despre infernul suferit de acei care au indraznit sa se opuna cu vorba sau cu fapta regimului impus de Moscova in Romania

Volumul de față se înscrie în galeria memorialistică a celor care au avut neşansa să cunoască represiunea regimului comunist în cea mai dură şi mizerabilă formă a ei: arealul penitenciar.

Autorul însemnărilor, Ion Butnaru, a văzut lumina zilei la Buhuși.

A urmat liceul la Piatra Neamţ și a început studii de drept la Bucureşti.

Nu le-a finalizat din motive de boală, dar s-a angaiat ca tehnician la o societate de telecomunicații româno-americană.

Activitatea de dezvoltare a liniilor de comunicații în România interbelică l-a dus în diverse colţuri ale ţării, ocazii cu care a văzut a învățat multe.

Din 22 iunie 1941 a fost mobilizat, ca ofițer de rezervă şi repartizat la un batalion de transmisiuni.

A făcut Frontul de Est — cum se zice — de la un capăt la altul, adică de la 22 iunie 1941 şi până la 23 august 1944, ocazie cu care a văzut ororile războiului, dar şi ale comunismului.

A ajuns la Stalingrad, mai exact în zona Cotul Donului, de unde a reuşit să se retragă din fața tăvălugului sovietic.

Amintirile sale scrise încep cu data de 23 august 1944, la Ploieşti, unde se află (la propriu) între germani şi sovietici. Are ocazia neplăcută să vadă cum se comportă Armata Roşie eliberatoare cu eliberaţii, apoi părerea negativă iniţială se cristalizează din ce în ce mai mult.

Finalul războiului îl bucură, dar, în acela timp, îl debusolează, totuşi se adaptează. încearcă, aşa cum au făcut şi alţii, să se opună avalanşei comunismului prin mijloace intelectuale.

Nu reuşeşte şi primeşte 7 ani de închisoare.

Acești 7 ani de penitenţă sunt trăiţi în 8 închisori alături de gardieni, tovarăşi de suferinţă şi Dumnezeu.

Este arestat vara, îmbrăcat cu o cămaşă, o pereche de pantaloni şi încălţat cu sandale, fără ciorapi.

Peste câţiva ani, când a primit o uniformă de penitenciar (zeghe) a fost fericit s-o îmbrace şi să scape de frigul pătruns adânc în oase.prof. Alin Spanu