Aflată de ani de zile în topul preferințelor cititorilor din România, De veghe în lanul de secară continuă să fie cartea de căpătâi a adolescenței.

Ce poate fi uimitor pentru tinerii care o citesc acum, la 16 ani, și ai căror părinți s-au născut, probabil, în aceeași perioadă ca și romanul, e că trec prin aceleași episoade, angoase și mirări precum Holden Caulfield.

Doar că el nu folosea atât de des cuvântul „cool” și nu naviga pe Internet.

Iar când simțea nevoia s-o sune pe fata de care era îndrăgostit, ori renunța, pentru că nu avea chef, ori intra în prima cabină de telefon.

Problemele lui rămân însă, și chiar și modul în care sunt rezolvate: prin revoltă, prin negare sau, uneori, prin ignorarea lor.

Există voci care se întreabă de ce totuși a avut romanul un succes atât de uimitor, în toată lumea și, deja, de atâția ani.

În fond, nu e singura carte care-și păstrează prospețimea cu trecerea timpului.

E vorba despre altceva, un ceva despre care s-au scris zeci de mii de pagini.

Ceva imposibil de sintetizat într-o scurtă prezentare.

Poate, pur și simplu, e o carte foarte-foarte bună.

Atât. Alăturați-vă milioanelor de tineri care au citit-o și veți înțelege.