De la începuturile patristice până la sfârșitul secolului al XIV-lea
„Capodopera lui Gilson." - Journal of the History of Ideas
Filosofia în Evul Mediu reprezintă una dintre lucrările de referință ale lui Étienne Gilson, cel mai important istoric al filosofiei medievale.
De la epoca patristică la Gerson, autorul reconstruiește povestea întâlnirii dintre revelația creștină și filosofia greacă, poveste care, trecând prin gândirea arabă și ebraică, ajunge la apogeu odată cu operele lui Toma d'Aquino, Albert cel Mare, Ioan Duns Scottus și William Ockham.
Eseul de față este piatra de temelie a unui curent de gândire contemporan care demontează stereotipul „Evului Mediu întunecat" scoțând în evidență originalitatea epocii medievale.
Filosofia în Evul Mediu constituie o operă magistrală, esențială pentru înțelegerea gândirii din Evul Mediu și de la începuturile timpurilor moderne.
„Pentru orice gândire occidentală, a și ignora Evul Mediu înseamnă a se ignora pe sine. E puțin spus că secolul al XIII lea e aproape de noi: el e în noi, și nu ne vom debarasa de istoria noastră renegând o, așa cum un om nu se desparte de viața lui anterioară uitându și trecutul."
- Étienne Gilson
„O lucrare extrem de valoroasă pentru cei interesați de predarea filosofiei medievale sau de cercetarea acesteia. O remarcabilă erudiție se vădește din fiecare pagină, dar felul în care autorul transcende erudiția și înglobează într-o privire de ansamblu marile curente ale tradiției filosofice medievale demonstrează că Étienne Gilson este un geniu al filosofiei."
- Franciscan Studies
„Avem în față o istorie a filosofiei, dar a filosofiei creștine care a folosit și a adaptat ideile filosofiei clasice pentru a construi o perspectivă rațională a lumii în armonie cu gândirea creștină."
- The Philosophical Quarterly
Étienne Gilson (1884-1978) a fost un specialist în filosofia creștină și istoric al gândirii medievale, unul dintre cei mai străluciți savanți ai secolului XX. Membru de seamă al Academiei Franceze, a predat istoria filosofiei și istoria filosofiei medievale la Sorbona, la Universitatea din Strasbourg și la Collège de France.