Ghid esential de Parenting
Gail Reichlin si Caroline Winkler, ambele pedagoge cu experienta si mame a câte trei copii, ofera cititorilor sute de solutii rapide la problemele cu care se confrunta frecvent parintii. Un copil de numai câtiva anisori se tavaleste pe jos în magazin, striga cât îl tine gura ca îsi uraste fratele sau sora, sta cu ochii lipiti de ecran si refuza olita.
Daca si îngerasul tau face asta… capul sus! Desi îti iubesti copilul, sunt momente în care nici tu nu-l placi pe el, nici el pe tine.
Gail Reichlin si Caroline Winkler, ambele pedagoge cu experienta si mame a câte trei copii, ofera cititorilor sute de solutii rapide la problemele cu care se confrunta frecvent parintii.
Aceasta noua editie a cartii (publicata initial cu titlul Ghid de buzunar pentru parinti) este la fel de actuala si de utila.
Sfaturile autoarelor se bazeaza pe bun-simt, judecata sanatoasa si experienta parinteasca, promovând disciplina care decurge din iubirea neconditionata, însotita de limite educationale ferme.
Tine cartea în geanta, în torpedou sau pe raftul din bucatarie si aplica strategiile sugerate de autoare ca sa calmezi furtunile de moment, ca sa întelegi problemele de comportament ale copiilor si felul în care le poti rezolva pe termen lung.
Un ghid universal, disponibil în 18 limbi si în Braille, cu peste 200 000 de exemplare vândute.
Gail Reichlin este de profesie educatoare, având o experienta pedagogica de 47 de ani. De asemenea, este un orator respectat în Statele Unite, oferind sfaturi pe tema disciplinei pozitive – atât pentru parinti, cât si pentru profesori.
Este director fondator si executiv al organizatiei nonprofit Parents Resource Network cu sediul în Chicago, Illinois, pe care a înfiintat-o în 1984 cu scopul de a oferi instruire si solutii la problemele frecvente de care se lovesc parintii cu copii mici.
Gail Reichlin ofera si sesiuni de consultanta pentru parinti, pe tema comportamentelor dificile ale copiilor, si este implicata în multe programe si proiecte destinate prescolarilor. Mai mult, este frecvent invitata în emisiuni radio si TV si colaboreaza cu presa scrisa (Parenting Magazine, Scholastic’s Parent & Child Magazine, Redbook etc.).
Este mama a trei copii deja mari si bunica iubitoare a lui Noah, în vârsta de 11 ani, si a Taliei, în vârsta de 9 ani.
Caroline Winkler este scriitoare si a gazduit, împreuna cu Gail Reichlin, o emisiune TV despre experienta de parinte, difuzata în Chicago. Cele doua autoare au creat un site menit sa ajute si sa sustina familiile cu copii: www.pocketparent.com. Aidoma colaboratoarei sale, este mama a trei copii.