Cartea de fata ofera o rara ocazie de a intra în universul schizofreniei si a descoperi o lume suprarealista, uneori plina de teroare, alteori plina de frumusete, în care experientele descrise sunt coplesitoare – pierderea identitatii, sentimentul de a fi controlata din exterior, relatia cu vocile pe care le auzea si cu halucinatiile uneori terifiante.

Timp de 10 ani Arnhild Lauveng a suferit de schizofrenie, fiind internata frecvent.

Când a fost diagnosticata cu schizofrenie, autoarei i s-a comunicat ca va trebui sa traiasca cu aceasta boala toata viata.

Azi se considera „fosta schizofrenica", nu mai are nevoie de medicamente si lucreaza ca psiholog clinician.

Desi critica de multe ori sistemul medical, autoarea atribuie revenirea ei treptata la sanatate personalului dedicat care a fost disponibil pentru a vorbi cu ea si a o vedea ca pe o persoana diagnosticata cu o tulburare, si nu ca o întrupare a unei tulburari.

"Tânjeam cu disperare dupa sânge, foc si balauri, dar ma gaseam într‑o ceata tot mai deasa, asa c‑am început sa ma zgârii pâna la sânge ca sa simt ca traiesc si ca sa ma conving ca înca‑mi mai curge sânge în vene.

Comunicam tot mai des cu Capitanul si cu ceilalti, iar simturile mele erau tot mai putin demne de încredere, asa ca mergeam la toaleta fetelor si ma luptam cu Capitanul si cu lupii.

Ma loveam peste fata, ma muscam de mâini si ma dadeam cu capul de perete ca sa oblig vocile sa taca.

Desi alegeam cabina de toaleta cea mai evitata si mai izolata, tot am fost descoperita în cele din urma.

Eleva cea silitoare se ticnise de‑a binelea."

Arnhild Lauveng

"Îmi era realmente dor de un prieten.

De cineva care ma cunostea si caruia îi pasa de mine pentru ca îi placea ca, dintre toti, sa fie cu mine, si de cineva care ma stia ca fiind Arnhild, si nu un diagnostic.

Si mie îmi fusese dor de ea, ca om si ca personalitate, pentru ca era exact asa cum era si nu putea fi înlocuita de nimeni alta si pentru ca relatia pe care o avuseseram era a noastra si de aceea avea pentru noi o semnificatie cu totul speciala.

Abia asteptasem sa fim iar împreuna. Însa tocmai de aceea era si mai greu s‑o întâlnesc, sa fiu cu ea si, în acelasi timp, sa nu‑i fiu aproape.

Faptul ca eram împreuna si, cu toate astea, nu ne regaseam, era mult prea greu de suportat."

Arnhild Lauveng