Marcel Proust. Opere. In cautarea timpului pierdut, 3 volume
Marcel Proust, unul dintre cei mai mari scriitori francezi ai secolului XX, este, asemenea multor creatori, autorul unei singure opere:
In cautarea timpului pierdut .
O opera totala, unica, inimitabila. Critica româneasca a fost la fel de entuziasta ca si cea europeana, subliniind valoarea estetica si configuratia cu totul particulara a marelui roman. În analiza lui Ovid S. Crohmalniceanu, cartea reproduce însasi alcatuirea complicata a universului, armonia si distorsiunile sale, dilatarea permanenta pe care el o sufera în timp. Sensibilitatea lui Proust la aceasta multitudine naucitoare de aspecte ale vietii este enorma, romancierul mostenind prin dubla sa origine o curiozitate si o neliniste pe care le-a aliat în mod exceptional cu un gust pentru claritate si ordine, pentru constructia solida arhitecturala.
Swann
Swann traverseaza dezinvolt vamile care separa si unesc "lumea" lui burgheza de cea a aristocratiei, aprig râvnita din perspective diverse, dar convergente, de snobul, de diletantul si de estetul pe care îi întrupeaza. Incapabil sa se înalte pâna la "echilibrul spiritual" al aspectelor frumusetii naturale si estetice pe care o contempla, el se pierde cu voluptate în confuzia tragica dintre arta vietii si viata artei.
Marcel Proust, unul dintre cei mai mari scriitori francezi ai secolului XX, este, asemenea multor creatori, autorul unei singure opere:
In cautarea timpului pierdut . O opera totala, unica, inimitabila. Critica româneasca a fost la fel de entuziasta ca si cea europeana, subliniind valoarea estetica si configuratia cu totul particulara a marelui roman. În analiza lui Ovid S. Crohmalniceanu, cartea reproduce însasi alcatuirea complicata a universului, armonia si distorsiunile sale, dilatarea permanenta pe care el o sufera în timp. Sensibilitatea lui Proust la aceasta multitudine naucitoare de aspecte ale vietii este enorma, romancierul mostenind prin dubla sa origine o curiozitate si o neliniste pe care le-a aliat în mod exceptional cu un gust pentru claritate si ordine, pentru constructia solida arhitecturala..(Cornel Mihai Ionescu)
La umbra fetelor in floare
"Tribul" tinerelor fete sosite în statiunea balneara de la malul marii, unde se odihnesc naratorul si bunica lui, pare sa fi migrat dintr-o lume stranie si inaccesibila.
În ciuda "îndraznelii, frivolitatii si cruzimii" lor, fetele îi amintesc tânarului maladiv, "discipol" al estetului Swann, modelele de frumusete senina si nobila a statuilor arse de soare de pe tarmurile Greciei antice. Din "stolul" tinerelor fete în floare, se desprinde Albertine, o prea perversa Nausicaa pentru prea tânarul si timidul Ulise, reîncarnat într-o ipostaza nu tocmai fidela pe plaja normanda.
Guermantes
Romanul Guermantes reprezinta cazul exemplar al maximei extensii prin care un nume "diafan" poate emana din sine o "lume" halucinant de reala si, în consecinta, o grandioasa constructie narativa ("Numele Guermantes era ca un cadru de roman...") menita sa ilustreze, în chip memorabil, ipoteza cu privire la o anume autonomie a fictiunii. Acest nucleu, în vesnica pulsatie, reprezinta, în acelasi timp, "o ultima iluzie de spulberat": într-adevar, numele magic "Guermantes" se va volatiliza într-o dimineata spectrala, - "matineul ducelui de Guermantes", din ultimul roman al ciclului.
Sodoma si Gomora
În virtutea unui sumbru paradox, cei salvati de pedeapsa divina a Sodomei si Gomorei, comparati cu Adam si Eva dupa alungarea lor din Eden, sunt singurele fiinte paradisiace, de vreme ce „adevaratele paradisuri sunt cele pierdute”, dupa cum crede Proust.
Fara nici un alt ghid decât tropismul, scriitorul avanseaza cu lentoare halucinanta în bolgiile acestui paradis infernal si exploreaza cu minutie de entomolog „rasa acelor fiinte damnate” care îi populeaza meandrele. Expert în „artele neantului”, baronul de Charlus, în vesnic delir genealogic, bântuie, asemeni unui geniu tutelar, sub privirea plina de stupoare complice a lui „Marcel”, paraginile acestei anti-lumi.
Captiva
"Dintre «tinerele fete în floare» întâlnite în statiunea balneara Balbec, Marcel o culege pe Albertine, pentru ca «umbra» ei înseamna pentru el reversul unei aure incandescente si incinerante.
Romanele Captiva si Fugara (publicate în 1923 ti, respectiv, 1925) renunta la ampla fresca sociologica din volumele anterioare pentru a se consacra analizei psihologice de maxima subtilitate a relatiilor dintre Marcel si Albertine; aceasta traieste o vreme, asemenea unei «prizoniere», în preajma lui, spre a-l parasi mai târziu, murind departe de el.
Intensitatea cu care Marcel retraieste aceasta iubire transforma memoria într-o forma de exhaustiune a iubirii si într-un izvor de dubiu si scepticism dizolvat cu privire nu doar la posibilitatea de a cunoaste fiinta iubita, ci chiar la realitatea iubirii ca atare." (Cornel Mihai Ionescu)
Timpul regasit
In ultimele pagini din
Timpul regasit (publicat in 1927), Proust afirma ca si-a petrecut intreaga viata scriind "aceasta carte esentiala, singura carte adevarata". Asadar, scrierea a ceea ce citim sub titlul In cautarea timpului pierdut nu insemna, pentru el, decat lectura acestei "carti launtrice" - expresia cea mai rafinata a mitului estetizant al vietii intelese ca proiect de conversie ontologica si traite ca opera de arta.
Acest mit organizeaza intr-un chiasm paradoxal si tragic raporturile normale dintre viata si opera, dintre scriere si lectura: existenta, "conceptie" si "gestatie cerebrala", lenta si obscura (conform unui model alchimic conservat ca reziduu gnostic în inconstientul lui Proust), devine "scriere" interna, pe care "opera" o ajuta sa se nasca si sa se desfasoare in deplina evidenta a limbajului prin virtutile unei "lecturi" maieutice.
Cornel Mihai Ionescu
