În monumentala operă Mizerabilii (1862), una dintre capodoperele literaturii universale, Victor Hugo realizează o adevărată cartografiere a societății franceze a vremii.

Analitic, extravagant, plin de haz, dar și aplecat asupra întrebărilor fundamentale ce macină omenirea de secole, Hugo pune sub lupă în această excepțională operă numeroase personaje vii, perene, înzestrate cu trăsături puternice.

În jurul lor, o serie de însemnări ample despre natura umană, societate, istorie, arhitectură, literatură.

*****

Cu o vastă întindere temporală și spațială, romanul Mizerabilii ne oferă o adevărată cartografiere a societății franceze de la începutul secolului al XIX-lea, pe scena căreia evoluează numeroase personaje complexe, cu trăsături puternice, care ilustrează credințele și idealurile autorului însuși – posibilitatea de mântuire a naturii umane, dragostea ideală, justiția socială, demnitatea umană.

Având cinci părți, romanul prezintă parcursul personajului principal, Jean Valjean, și a câtorva personaje din jurul acestuia: Fantine, Cosette, Marius, Javert, soții Thénardier și copiii lor (Éponine, Azelma, Gavroche), de-a lungul a aproximativ trei decenii.

Trimis pentru cinci ani la ocnă pentru că a furat o pâine, Jean Valjean rămâne de fapt închis nouăsprezece ani, din cauza încercărilor constante de a evada; odată eliberat, va fi urmărit pentru tot restul vieții de Javert, inspectorul de poliție.

Profund mișcat de bunătatea monseniorului Bienvenu, care îl iartă pe Jean Valjean pentru încercarea de a-i fura din casă și care îl scapă din mâinile poliției, fostul condamnat are să își ducă mai departe viața ghidat de un singur gând: să facă bine celorlați.

Ajunge primar al orașului Montreuil‑sur‑Mer, care prosperă nebănuit sub îndrumarea sa, iar mai târziu, își dedică tot timpul și resursele îngrijirii micuței orfane Cosette, copila părăsită a lui Fantine.

Filonul romantic al monumentalei opere a lui Victor Hugo se împletește cu pasaje descriptive ale Bătăliei de la Waterloo din 1815 și ale Insurecției republicane din 1832, dar și cu o riguroasă analiză a arhitecturii Parisului și a canalelor acestuia, precum și cu o serie de însemnări ample despre natura umană, societate, istorie, arhitectură, literatură.

„În acest roman nu există digresiuni. Totul este relevant – pentru că subiectul cărții este, literalmente, totul. […]

Mizerabilii este un joc cu destinul: pune în scenă discrepanța dintre imperfecțiunile judecății omenești și arhetipurile perfecte ale infinitului.”

Adam Thirlwell, în The Guardian

„Dacă scriitorul nu ar scrie decât pentru vremea lui, ar trebui să-mi rup și să-mi arunc condeiul.”

Victor Hugo

„Mizerabilii nu intră în categoria romanelor, este un fel de monstre sacré.”

Peter Brooks, în The New York Review of Books