Sorgul rosu este povestea tragica a trei generatii ale unei famili chineze, din anii '30 pâna în deceniul al optulea.În tinutul Gaomi, patria sorgului rosu, viata îsi iese din matca odata cu invazia japoneza si nu se va mai reaseza nicicând; îi urmeaza razboiul civil, instaurarea comunismului si Revolutia Culturala.
Tânara Dai Fenglian, mostenitoarea unei averi neasteptate, si comandantul Yu, iubitul ei, care organizeaza rezistenta împotriva japonezilor, sunt cuplul originar în jurul caruia va gravita istoria "clanului sorgului rosu".
O istorie plina de patima si de cruzime, în care rosul pasiunii si al sângelui varsat se împletesc, la fel ca trecutul recent si trecutul mitic al tinutului Gaomi.
Cartea lui Mo Yan este o saga violenta si patimasa, transfigurând realitatea, abjecta si mareata în acelasi timp, în legenda.
Mo Yan, cel mai important scriitor chinez contemporan, si-a câstigat notorietatea internationala cu romanul Sorgul rosu. Ecranizarea omonima din 1987, regizata de Zhang Yimou, a fost recompensata cu Ursul de aur la Festivalul de Film de la Berlin în anul 1988.
Citeste un fragment "Sorgul rosu"Boabe de sorg cazînd în zbor îi jucau bunicii pe fata, iar unul i-a topait exact între buzele care i se deschideau si i se închideau usor, asezîndu-se pe dintii ei albi si curati. Tata se uita la buzele din care roseata pierea treptat si a horcait: „Mama!“, în timp ce doua lacrimi i se lasau pe piept. În ploaia perlata împletita din sorg, bunica a deschis ochii, care aruncau si ei o irizatie ca de perle.
– Copile… tatal tau…
– E la razboi tata.
– El e tatal tau… a zis bunica.
Tata a încuviintat din cap.
Bunica s-a zbatut sa se ridice, dar, de cum s-a miscat, au început sa-i tîsneasca doua suvoaie de sînge.
– Mama, ma duc sa-l chem, a zis tata.
Bunica a scuturat din mîna si deodata s-a rasucit ridicîndu-se în fund si-a spus:
– Douguan… fiul meu… tine-o pe mama… sa ne-ntoarcem acasa… sa ne-ntoarcem…
Tata a îngenuncheat, i-a prins bratele pe dupa gîtul lui, apoi s-a ridicat în picioare cu efort, carînd-o si pe bunica. Sîngele din pieptul ei a udat repede gîtul tatii, iar în sîngele ei proaspat tata a adulmecat, ca si mai înainte, o mireasma tare de rachiu de sorg.
Corpul greu al bunicii se sprijinea de trupul tatei, iar el, cu picioarele tremurînd si matahaindu-se tot, s-a-ndreptat spre adîncul lanului, în timp ce gloantele macelareau sorgul pe deasupra capetelor lor. Tata despartea paiele dese de sorg, înaintînd pas cu pas.
Sudoarea si lacrimile i se amestecau cu sîngele bunicii. Tata simtea cum trupul bunicii devine din ce în ce mai greu, paiele de sorg i se puneau piedica fara pic de mila, frunzele de sorg îl taiau ca un ferastrau fara pic de mila, iar el s-a prabusit la pamînt, apasat de corpul greu al bunicii. S-a strecurat de sub ea si a rînduit-o drept, iar bunica si-a ridicat fata, a rasuflat prelung si-apoi i-a zîmbit sters. Acest zîmbet era insondabil de misterios – acest zîmbet semana cu un fier înrosit care a ars în amintirea tatii un semn în forma de potcoava.
Bunica statea întinsa, în timp ce senzatia de arsura din piept slabea treptat. Instantaneu, si-a simtit fiul desfacîndu-i haina si-acoperindu-i cu o mîna gaura de glont de deasupra sînului si cu cealalta gaura de glont de sub sîn. Sîngele bunicii a vopsit în rosu mîinile tatei si i le-a vopsit si în verde; pieptul ei de un alb imaculat a fost vopsit de propriul sînge în verde si a fost vopsit si în rosu. Gloantele trecusera prin sînul nobil al bunicii, dezvaluindu-i alcatuirea rozalie în forma de stup. Tata s-a uitat la sînul bunicii cu durere nesfîrsita.
N-a izbutit sa opreasca sîngele care curgea din rana ei si a vazut cum fata bunicii, în urma pierderii de sînge, se facea din ce în ce mai palida, iar trupul din ce în ce mai plutitor, de parca în orice clipa avea sa se înalte în aer si sa zboare.
În umbra sorgului, bunica privea fericita ce faurise ea împreuna cu comandantul Yu – fata splendida a tatalui meu –, iar scenele pline de viata din anii cei dusi i-au fluturat pe dinaintea ochilor ca niste cai în galop.
