Statiunea este o poveste despre putere; despre conditia artistului; a omului de rind supus terorii, bestie, la rindul lui. Statiunea constituie proiectia unei societati sodomizate, in care victima nu este mai putin vinovata decit criminalul. Orasul balnear, un fel de mic paradis al placerilor, este marcat de o inceata si insidioasa lupta pentru putere. Magistratul pare sa fie figura conducatorului absolut, cel care, desi al patrulea in ierarhia oficiala, conduce de fapt destinele micii enclave. Mai presus de celelalte personaje (Artistul, Filosoful, Romancierul, Castelanul etc.), o voce anonima scrie de fapt jurnalui acestui roman, hotarind in final destinele tuturor.

****

?Din punct de vedere formal, cartea e un creuzet al tututor posibilitatilor prozastice atasate din reflex postmodernismului. Mai mult decit in Saludos, unde vocile alternative ale naratorului si ale dublului sau calator construiesc o melodie duala, aici fiecare personaj isi cinta propria arie, intr-o structura aparent simpla, dar din care rezulta de fapt o simfonie complexa, tulburata contrapunctic de cea mai acuta dintre voci, a celui fara nume, a naratorului, a autorului, a celui care nu e nici Romancierul, dar care scrie de fapt romanul, a unui Godot pe care Statiunea il asteapta de fapt fara s-o stie.? (Luminita Marcu)

?Alexandru Ecovoiu reuseste sa aduca un suflu proaspat, un aer de modernitate in proza romaneasca de azi. Stilul sau elegant fara ostentatie se adapteaza perfect continutului cartii.? (Tudorel Urian)

Fragment Statiunea

Soneria! Nu-ti place sa-ti pice cineva pe cap atunci c?nd scrii. si-n general n-ai cafea, dulceala bautura, timp, Nu mai fumezi.
Te uiti pe vizor. E o femeie, vine, uneori, c?teva ceasuri. In c?teva r?nduri, a ramas p?na dimineata. O data, nu a plecat c?teva zile. Prea mult. Vrei sa fii singur; sa privesti la pereti, sa te uiti la tavan, sa te g?ndesti; sa stai, ca mort, ceasuri ?n sir; sa nu te ?ntrebe nimeni, nu suporti sa fii ?ntrebat.

Deschizi; cu h?rtoagele ?ntinse pe pat, pe podea, cu ultima fraza jumatate asternuta pe h?rtie, jumatate stocata ?n memorie, ?ncerci sa te arati politicos. Afli, rapid, ce s-a mai petrecut prin oras, la Clubul literatilor, ?n nu stiu ce redactie, ce mai spun ziarele; ?ti zice ca o dor picioarele si ca trebuie sa se descalte, sa se ?ntinda putin, sa faca un dus, mai ?nainte. Din sacosa, scoate rulada, o sticla cu vin alb si tigari; ?ntr-o cutiuta pentru medicamente are cafea, ?n alta zahar. Dupa ce va pleca, totul va mirosi a tutun c?teva zile; vei aerisi, va patrunde smogul.

Asculti; priveste s?nii Caravellei, ?ncerci substituirea. M?ng?i parul ?ncremenit de prea mult fixativ. Pe buze, simti unsoarea rujului, narile inspira un parfum provenit dintr-un radical folosit la fabricarea gazelor de lupta; e adormitor, iritant, dulceag, periculos. ?ntr-o consonanta maligna, radioul anunta un accident feroviar ?n emisfera sudica; ?n cea nordica a avut loc o lovitura de palat; cobori cu palmele spre solduri; undeva, se ?nt?lnesc saptezeci de sefi de stat pentru a hotar? asupra sortii planetei; s?nteti, acum, un animal cu doua coloane vertebrale, globul pam?ntesc dispare pentru o vreme, radioul ?si ?nceteaza, brusc, emisiunea. Lumea ca o roata, ?n sistemul Tao; ?n golul rotii, timpul e suspendat: ai patruns ?n Axis Mundi. Are loc explozia. Big-Bang-ul din care se va naste un nou Univers; nu va fi asa, femeia te viziteaza doar ?n perioadele ei nefertile.

Obosita, a adormit. ?i privesti picioarele epilate. Se ?ngrijeste. Arata bine. O acoperi. Sforaie usor. Ceva de pisica bl?nda care p?ndeste si-n somn. M?na ei ?ti cauta, b?jb?ind, sexul. Te retragi usor, te ?ntinzi pe podea: ai o sila. Te g?ndesti la Romancier: ?n mintea ta, el scrie. Se pregateste, ?n felul lui, sa distruga Statiunea. si, pentru a-i crea un motiv ?n plus, ?i pregatesti o surpriza.