„Mircea Eliade scria odată că se apropie timpul când temele religioase nu vor mai fi recognoscibile în documentele trecutului.

Dacă este adevărat înseamnă că mai avem încă privilegiul de a putea înțelege câte ceva din complexa problematică de ordin istoric și religios pe care o conține folclorul.

Însă ne revine sarcina de a acționa cu rapiditate, întrucât această înțelegere urmează să se piardă curând.”

„«Omul arhaic», potrivit prototipului lui Eliade, trăia mitul în cadrul unui grup și al unui ritual colectiv.

Astăzi însă individul trebuie să-și trăiască mitul împotriva grupului, abandonându-se astfel unor emoții neliniștitoare și cu totul personale care-i amenință adesea existența de animal social și bunul-simț de creatură realistă și materialistă.

Acum, când nu ne mai regăsim miturile în evenimentele sau ritualurile colective, propriile noastre vieți pot deveni arena în care să aibă loc șocul recunoașterii mitice.

Dacă imaginația, care este necesară pentru ca propriile noastre mituri să ne șocheze, ne lipsește, rămâne totuși posibil să aflăm semnificațiile mitice în cel mai dur mod – și anume ca adevăruri trăite.

Și dacă nu avem ritualuri vechi și nici nu îndrăznim să acceptăm altele noi, ni se poate întâmpla să alcătuim noi mituri cu structuri noi în propriile noastre vieți.”

(Ioan Petru Culianu)