Nici o răsturnare de perspectivă în ştiinţă nu e comparabilă cu cea produsă, în primele decenii ale secolului XX, de apariţia mecanicii cuantice.

Întreaga lume a concepţiilor clasice despre natură se prăbuşea, pentru a face loc unor idei stranii, în răspăr cu intuiţia comună după care, de secole, se călăuzise cunoaşterea.

În avangarda fizicienilor care au săvârşit această schimbare radicală s-a aflat danezul Niels Bohr – nu numai că a creat primul model coerent al atomului, dar a dat acea interpretare a teoriei cuantice care rămâne şi azi în vigoare.

Teoria atomică şi descrierea naturii conţine patru articole scrise de Bohr în anii ’20, mărturii ale dezbaterii intelectuale aprinse din jurul noilor idei cuantice.

Dincolo de importanţa lor istorică, aceste texte ne confruntă cu probleme ştiinţifice şi filozofice care nu şi-au pierdut nimic din actualitate.

Surprinzătoare şi seducătoare e, poate, mai ales analogia pe care o face Bohr între teoria cuantică şi psihologie.

„Trăsătura cea mai frapantă a situaţiei actuale din fizică este probabil faptul că aproape toate ideile care s-au dovedit rodnice în studiul naturii şi-au găsit locul potrivit într-o armonie comună, fără a-şi pierde nimic din forţa lor.“

(Niels BOHR)