Lucrarea cuprinde descrieri detaliate si comparative ale reglementarilor internationale, regionale si nationale referitoare la drepturile patrimoniale din proprietatea intelectuala, plecand de la premisa ca oricine indrazneste sa traga vreo concluzie si sa fundamenteze teorii general aplicabile cu privire la un anumit aspect juridic trebuie obligatoriu sa aiba la baza exemple concrete care sa confirme, macar in parte, solutia identificata.

De foarte multe ori, pentru a se argumenta conceptiile juridice cu privire la natura drepturilor patrimoniale din domeniul proprietatii intelectuale, se incearca incadrarea prerogativeler recunoscute autorilor creatiilor in raport de prerogativele drepturilor reale. Trebuie insa avut in vedere ca autorii creeaza pentru ca rezultatul muncii lor, al efortului lor creator, sa ajunga la cunostinta intregii comunitati din care fac parte.

Din aceste considerente, se poate sustine faptul ca in cazul proprietatii intelectuale lipseste unul dintre elementele esentiale ale proprietatii animo sibi habendi, deoarece nimeni nu creeaza o opera intelectuala pentru sine, ci pentru a o include in patrimoniul universal. Aceasta conceptie nu intra in contradictie cu dreptul autorului creatiei intelectuale de a fi remunerat pentru utilizarea operei sale, de catre orice persoana care o foloseste, cu acordul sau fara acordul sau.

Acestea sunt premisele pe care se fundamenteaza concluzia ca drepturile patrimoniale din domeniul proprietatii intelectuale reprezinta drepturi de creanta corelative unei obligatii propter rem a proprietarului suportului material (respectiv electronic) al creatiei intelectuale, o obligatie negativa, de non facere, de nereproducere a operei.