Contemporan cu Eminescu, Ion Creanga, regele Carol I, Spiru Haret, Carol Davila si intreaga pleiada a politicienilor patrioti (Bratianu, Kogalniceanu, Rosetti), martor al evenimentelor definitorii pentru statul roman (domnia lui Cuza, razboiul de independenta sau instaurarea monarhiei) ... insemnarile zilnice ale lui Titu Maiorescu se pot constitui intr-un jurnal al Romaniei.

Parte din învataturile transmise noua de Titu Maiorescu sunt de stricta actualitate. A le urma este nu numai o îndatorire de onoare, ci o sarcina pentru toti cei care aspira la înnobilare spirituala: „Tot ce e de valoare trebuie sa fie gândit si savârsit în mod original, în orice tara, mai ales si când e vorba de a aduce într-o tara mai putin cultivata cultura superioara a alteia. Traducere, locuri comune searbede, desi ar fi locuri comune numai în tara culta si lucruri noua pentru cea inculta, n-au niciun efect si sunt deci pierdere de vreme pagubitoare".

„Ideea unui Maiorescu abstras si senin, imperturbabil, goethean, idee pusa în circulatie de elevii lui, iese înfrânta din aceasta confruntare cu discursul sau diaristic coplesit, uneori, de sfâsieri si disperari interioare. Omul Maiorescu, vreau sa spun, iese mai bogat sufleteste si cu o personalitate umana mai complexa din aceste însemnari rapide, notate, din când în când, în nemteste sau frantuzeste, unele dintre ele netiparite pâna azi.

Editia de fata încearca sa le descifreze si sa le reproduca pe toate într-o transcriere însotita, cum este si firesc, de informatiile critice trebuitoare. Volumul întâi se opreste la1882. Va urma, desigur, un al doilea volum care sa duca pâna la capat (1917) acest discurs diaristic, cel mai lung – nu însa si cel mai voluminos – din literatura româna.

(Eugen Simion)

Vârsta revoltelor juvenile, a atitudinilor anti (antireligie, antimonarhie, antibonton) este estompata la Titu Maiorescu de maturitatea sa de gândire, de proiectele de tip faraonic, extrem de ambitioase, la care se înhama si care dau fiori reci mai vârstnicilor sai confrati mai putin înzestrati, toate conturând profilul unui adolescent care si-a depasit epoca, ce arde etape importante din dezvoltarea sa fireasca, într-un duel interminabil cu timpul: „Vreau sa stiu cel putin a ceti toate limbile europene; perfect însa voi a sti limba latina, româna, germana, franceza, engleza; semiperfect cea italiana si cea greaca veche.” (p. 41) tel pe care îl va atinge, de unde si profilul cultural-intelectual european al lui Titu Maiorescu, reflectat foarte bine si în Jurnalul sau, scris si în limbile germana si franceza, fapt ce îi asigura accesul la europenitate, Maiorescu fiind, de ce nu, un stralucit cetatean al Europei si al lumii.

(Contemporanul)