La portile disperarii, inceputul sperantei
„Poate ati mai citit carti scrise de femei în care femeia ramîne femeie prin tot ce ne lipseste noua, barbatilor. Îmi vin acum în minte povestirile orientale ale lui Marguerite Yourcenar. Nu subiectul, nici macar povestea, ci freamatul acela al asteptarii o face pe femeie femeie.
Barbatii nu stiu sa astepte. Va asigur, nu ati mai citit asa o carte si nu v-ati închipuit vreodata ca un astfel de om poate sa existe cu adevarat. Florica Ichim este un înger care a trait pe pamînt.Aceasta carte e jurnalul unui înger care se pregateste sa se întoarca la cer. Minunata Florica Batu-Ichim este fara îndoiala destinul literar feminin românesc de cea mai mare forta, candoare si puritate, care ne va duce pe aripile cartilor sale departe în lume.“SAVATIE BASTOVOI
„Eufemistic, cancerul e numit «boala care nu iarta», o boala despre care medicul european nu vorbeste mai niciodata în fata pacientului, totul fiind lasat pe seama unei macabre conspiratii cu membrii familiei.
Mai pragmatic, medicul americano-canadian îi comunica pacientului teribilul diagnostic în convingerea ca moartea se cere gospodarita cu aceeasi grija ca si viata.
Asa se face ca Florica Batu, mama a sase copii, dintre care ultimul înca ne-ntarcat, afla ca are leucemie si ca de-acum va trebui sa se pregateasca pentru o moarte relativ apropiata.
Totul invita la disperare.
Dar tragicul deznodamînt pare a se amîna de la sine… si-n loc sa se dea de ceasul mortii, Florica Batu se apuca si scrie o carte. O carte frumoasa si adevarata, cum nu se scriu multe în dulcele grai românesc.“
Mitropolitul BARTOLOMEU ANANIA