Jurnalul unei fete greu de multumit, o carte rara, de felul celor – putine – care definesc o epoca si marcheaza generatii de cititori, apare pentru prima oara în editie integrala, ilustrata cu fotografii inedite.

Restituim publicului cu fidelitate, în integralitatea lor, cele douazeci si opt de caiete cu însemnarile lui Jeni Acterian.

Ele cuprind perioada 1929–1953 si sunt însotite de un aparat critic ce lamureste neclaritatile si întregeste deopotriva imaginea unei lumi apuse si traiectoria unui destin meteoric.

Asemenea Jurnalului lui Mihail Sebastian, singurul comparabil ca importanta, Jurnalul lui Jeni Acterian sta marturie pentru o întreaga generatie: pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre tutea, Marieta Sadova, Alice Botez, Alexandru Dragomir, Cella Delavrancea, Emil Botta, Nae Ionescu si multi altii autoarea i-a cunoscut îndeaproape si-i descrie totdeauna lucid si inteligent.

Sub semnul aceleiasi intransigente luciditati, ce nu exclude autoironia, stau lecturile nesfârsite, viata artistica la care participa cu frenezie, evenimentele istorice sau personale, si chiar dragostea si moartea – prezenta obsesiv si premonitoriu.

„Îmi zâmbeam adineauri în oglinda, gândindu-ma ca praful si pulberea se va alege din toata complicatia asta care sunt si care se cheama om.

Eu, asta, cu obsesia neantului si a mortii, eu, asta, sentimental si aiurit, eu, asta, care-mi izbesc fruntea de întrebari, care sunt în stare sa-mi pierd zile întregi enervându-ma în jurul unui Sanduc sau privind-o pe Loi cum îmi da în carti; eu, asta, care fac prajituri si citesc Leibniz, ma zbengui o zi întreaga cu bicicleta si-mi numar melancoliile.

Eu, asta, amestec de superficialitate si adâncime, egal de pasionata si de blazata în superficialitate, ca si în adâncime.

Eu… privesc (tot pasionat si blazat) cum se casca Neantul, si praful si pulberea se va alege de mine.

Si singura întrebare pe care nu mi-o pun este de ce acord atâta importanta acestui lucru. E si asta o limita.“