Regândeste - Forta cunoasterii lucrurilor pe care nu le cunostiDe regula, inteligenta este vazuta ca abilitatea de a gândi si de a învata, dar, într-o lume care cunoaste o schimbare rapida, mai exista un set de abilitati cognitive care ar putea sa conteze si mai mult: capacitatea de a regândi si de a te dezvata.
În viata de zi cu zi, prea multi dintre noi preferam confortul convingerii în detrimentul disconfortului îndoielii.
Ascultam opiniile care ne fac sa ne simtim bine, nu pe cele care ne fac sa gândim intens.
Privim dezacordul ca pe o amenintare la adresa eurilor noastre, nu ca pe o oportunitate de a învata.
Ne înconjuram de oameni care ne aproba concluziile, când ar trebui sa gravitam în jurul celor care ne contesta procesul de gândire.
Astfel, opiniile ni se osifica mult înaintea scheletului.
Gândim prea mult ca niste predicatori care îsi apara credintele sacre, ca niste procurori care dovedesc greseala partii adverse si ca niste politicieni care lanseaza o campanie menita sa le câstige aprobarea electoratului, dar prea putin ca niste oameni de stiinta aflati în cautarea adevarului. Inteligenta nu este un leac, ba poate fi chiar un blestem: abilitatea de a gândi sprinten ne poate diminua capacitatea de a regândi.
Cu cât suntem mai sclipitori, cu atât putem deveni mai orbi fata de propriile limite.
Cu idei îndraznete si argumente riguroase, Adam Grant cerceteaza modul în care putem gusta placerea de a ne însela, în care putem introduce nuante în discutiile controversate si în care putem edifica scoli, locuri de munca si comunitati de oameni care continua sa învete toata viata.
Veti afla cum câstiga disputele un campion international de dezbateri, cum îi determina un muzician negru pe adeptii suprematiei albe sa renunte la ura si cum îi convinge un consultant în materie de vaccinuri pe niste parinti îngrijorati sa-si imunizeze copiii.
Regândeste dezvaluie faptul ca nu trebuie sa credem tot ceea ce ne trece prin minte ori sa internalizam tot ceea ce simtim.
Este o invitatie sa renuntam la conceptiile care nu ne mai sunt de folos si sa pretuim flexibilitatea mintala mai mult decât consecventa prosteasca.
În vreme ce cunoasterea înseamna putere, a sti ceea ce nu cunoastem înseamna întelepciune.
Adam Grant crede ca receptivitatea este o abilitate care se poate învata.
Si nimeni nu ar putea sa predea aceasta enorm de pretioasa abilitate mai bine decât o face el în Regândeste. Ideile socant de patrunzatoare pe care le prezinta garanteaza ca veti fi îndemnati sa va regânditi opiniile si cele mai importante decizii.
Daniel Kahneman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, autorul cartii Gândire rapida, gândire lenta, bestseller New York Times
Regândeste este o lectura obligatorie pentru oricine doreste sa creeze o cultura bazata pe învatare si explorare, acasa, la locul de munca sau la scoala.
Cu caldura si umor, Adam Grant transforma o serie de cercetari complexe într-o pledoarie convingatoare în favoarea ideii ca ar trebui sa punem constant sub semnul întrebarii vechi presupozitii si sa adoptam noi idei si perspective.
Într-o lume din ce în ce mai scindata, învatamintele din aceasta carte sunt mai importante decât oricând.
Bill si Melinda Gates, copresedinti ai Fundatiei Gates
Cartea potrivita pentru momentul prezent.
Da, învatarea solicita concentrare. Dar, dezvatarea si reînvatarea solicita mult mai mult – necesita sa alegem curajul în detrimentul confortului.
În Regândeste, Adam Grant împleteste cercetarea si naratiunea ca sa ne ajute sa ne dezvoltam musculatura intelectuala si emotionala de care avem nevoie pentru a ramâne suficient de curiosi fata de lume încât sa o schimbam realmente.
Nicicând nu m-am simtit atât de încrezatoare fata de ceea ce nu stiu.
Brené Brown, autoarea cartii Îndrazneste sa conduci, bestseller New York Times