Geniul marii strategii a bizantinilor a fost acela de a transforma multitudinea de inamici într-un avantaj, prin utilizarea diplomației, a înșelăciunii, a mitei și a convertirilor religioase, pentru a-și convinge dușmanii să se lupte unul împotriva altuia în loc să se lupte cu imperiul.

Altădată neglijată din plin, ca și cum întregul Imperiu Roman s-a dizolvat în anul 476, jumătatea lui estică, pe care o numim Bizanț în timpurile moderne, atrage acum atâta atenție încât a devenit chiar și subiect al istoriilor populare.

În timp ce mulți sunt interesați de cultura Bizanțului, contemporaneitatea pare să rezoneze, mai ales, cu epopeea luptei pentru apărarea Imperiului, timp de secole, împotriva unei serii nesfârșite de inamici.

Această carte este dedicată unei dimensiuni anume a istoriei bizantine: aplicarea metodei și a ingeniozităţii în folosirea persuasiunii și a forței – cu alte cuvinte, strategie în toate privințele, de la politica de stat până la tactica militară.

[...]

Geniul marii strategii a bizantinilor a fost acela de a transforma multitudinea de inamici într-un avantaj, prin utilizarea diplomației, a înșelăciunii, a mitei și a convertirilor religioase, pentru a-și convinge dușmanii să se lupte unul împotriva altuia în loc să se lupte cu imperiul.

Echilibrul lor moral a fost păstrat doar de încrederea lor fermă că sunt unicii apărători ai singurei adevărate credințe.

În viziunea bizantină, puterea militară era subordonată diplomației în loc să fie invers, puterea armată fiind folosită mai degrabă pentru a constrânge, a pedepsi sau a intimida, și nu pentru a ataca sau a se apăra cu toată forța.

(EDWARD N. LUTTWAK)