Rescrie poveștile pe care ți le spui și schimbă-ți viațaNu sunt suficient de bun. Nu merit să fiu iubit.
De câte ori nu ai simțit că îți autosabotezi fericirea și îți faci sufletul să se spargă precum o oglindă în care nu mai suporți să te privești?Lisa Olivera îți propune să-ți rescrii povestea, să renunți la credințele limitative care îți răpesc speranța pentru a te regăsi și a putea spune în sfârșit: Ce dor mi-a fost de mine!
E minunat să înțelegi cine ești cu adevărat, pentru că ești mai mult decât îți spui că ești!
La doar câteva ore de la naștere, Lisa Olivera a fost abandonată în spatele unei stânci de lângă Pădurea Muir din California de Nord.
La scurt timp, a fost găsită de cei care aveau să devină părinții ei adoptivi.
Lisa a crescut știind că a fost adoptată, dar abia mai târziu a înțeles că poartă în inimă rana abandonului.
Ca mulți alți copii puși în această situație, s-a întrebat neîncetat care a fost motivul pentru care mama sa naturală a părăsit-o.
Neavând răspunsuri, Lisa și-a creat o poveste prin care își spunea că nu este suficientă și că este absolut necesar să ajungă cât mai aproape de perfecțiune pentru a putea fi iubită.
Până când, cu ajutorul unui terapeut, ea a înțeles un lucru care i-a schimbat viața: povestea ei era greșită, nu ea.
Dacă și tu te regăsești în situația Lisei – crezi că nu ești suficient, că nu meriți să fii iubit, simți că vrei să te eliberezi de tine ca de o haină care te strânge –, este timpul să-ți rescrii povestea.
Iar Lisa te va ajuta.
Această carte este o scrisoare de dragoste către sinele tău autentic, cel onest, curajos, liber, cel care nu lasă să se scurgă dragostea pentru viață prin rănile și cicatricile sufletului.Îți va arăta că, pentru a te vindeca, nu trebuie să uiți, să ștergi sau să anulezi, ci să integrezi durerea ta în povestea vieții tale, astfel încât să te simți bine tu cu tine.
Această carte te va învăța:
- Să îți rescrii povestea, pentru a lăsa în spate trecutul dureros.
- Să te eliberezi de rănile trecutului prin exerciții practice.
- Să te iubești, să te accepți, să te îmbrățișezi așa cum meriți.
- Să capeți încredere în tine, fără să te mai crezi insuficient.
- Să faci distincția între gândurile false și cele adevărate.
Pornește într-o călătorie de autocunoaștere la finalul căreia te așteaptă omul care te iubește cel mai mult, cel care îți este alături în fiecare moment: tu însuți!