Cele trei carti ale lui Enoh si Cartea Gigantilor
este cunoscuta mai simplu drept Cartea lui Enoh.
Desi considerata apocrifa de canoanele occidentale, Cartea lui Enoh face parte din Biblia Etiopiana.
A fost socotita sacra de unii dintre primii si cei mai importanti adepti ai lui Hristos, dar a fost exclusa din Biblie si nu s-a mai stiut nimic de ea timp de secole; apoi a fost redescoperita in Etiopia, in 1773.
Acest manuscris a fost tradus pentru prima data in engleza in anii 1820, apoi in germana, in anii 1830.
Conform celor mai multi carturari care au studiat manuscrisul, o parte din acesta a fost scris in secolul al III-lea i.Hr., iar cealalta parte in secolul I d.Hr. (cea legata de Fiul Omului).
Desi cele mai vechi si complete copii ale Enoh 1 sunt K-9 sau Kebran 9, datate sfarsitul secolului al XIV-lea si inceputul secolului al XV-lea, dar si Ethiopian Monastic Microfilm Library (Catalogul Bibliotecii Etiopiene de Microfilme, EMML 2080) din secolele XIV si XV, fragmentele descoperite la Qumran in anii 1950 au o vechime mai mare de doua mii de ani.
Alte manuscrise importante si vechi sunt Abba-dianus 55 (posibil secolul al XV-lea) si British Museum Orient 485 (prima jumatate a secolului al XVI-lea).
Cartea a doua a lui Enoh, Enoh slavon sau Enoh 2 este o alta carte apocrifa, gasita in intregime numai in manuscrisele slavone vechi, fiind la un moment dat integrata in Biblia Slavona Veche.
Este datata ca apartinand primului secol d.Hr., desi Matthew Black in The Oxford Guide to People and Places of the Bible (Ghidul Oxford al oamenilor si locurilor din Biblie) sustine ca nu exista manuscris ,,mai recent de secolul al XIV-lea".
A treia carte a lui Enoh, Enoh ebraic sau Enoh 3 este un text rabinic, scris initial in ebraica si datand din secolul al V-lea d.Hr. Unii experti cred ca a fost scris de Rabbi Ishmael (secolul I d.Hr.), care era familiarizat atat cu Enoh 1, cat si cu Enoh 2.
Cartea Gigantilor contine o naratiune ce implica urmasii giganti antediluvieni, mentionati atat in Geneza, cat si in Cartea lui Enoh.
Cartea Gigantilor se aseamana mai ales cu Enoh 1, Prima Carte a lui Enoh.Cartea gigantilor a fost publicata in nu mai putin de sase sau sapte limbi.
Din originalul siriac au rezultat versiunea greaca si cea persana.
Editia sogdiana a fost probabil derivata din persana mijlocie, cea uigur din cea sogdiana. Nu exista vreo urma a unui text partian.
E posibil ca textul sa fii existat in copta. Prezenta unor nume precum Sam si Nariman in versiunea araba dovedeste ca aceasta a fost tradusa din persana mijlocie.
La putinele fragmente care au supravietuit (textele A-G), am adaugat doua fragmente, dintre care cel mai important (H) deriva probabil dintr-o epitoma siriaca a cartii. Desigur, autorii maniheeni au citat frecvent cartea, dar exista o singura citare directa a unui scriitor nonmanihean (textul O).
Cu exceptia textului O, toate pasajele ce se refera la Cartea gigantilor (textele J-T) revin la scrierile siriace (aparent).
Ele trebuie, asadar, tratate ca fiind citate din editia siriaca.
De exemplu, textul partian N nu este rezultatul unui scriitor partian care ar fi putut folosi o versiune partiana a cartii, ci a fost tradus dintr-un tratat siriac, al carui autor a citat textul siriac...
