Adriana Georgescu avea 25 de ani în 1945, când a fost arestata de comunisti si supusa torturii.

Era sefa de cabinet a generalului Radescu, ultimul prim-ministru dinainte de instaurarea regimului impus de sovietici.

A devenit victima primului proces politic orchestrat de omul-sobolan, Nicolski.

Si-a scris cartea la Paris, unde reusise sa fuga în 1948.

Aceasta este prima marturie a unui detinut politic dintr-o tara aflata dincolo de Cortina de Fier.

„Stilul Adrianei Georgescu este însufletit, casant, rapid si direct.

Fara falduri digresive, paranteze explicative, volute stilistice si amplitudine confesiva.

Totul e narat iute si precis, ca într-un jurnal de front. Pe masura ce înaintezi si te lasi în voia stilului, secventele capata rol de secure.“

– DAN C. Mihailescu

„Ajunsa la primele experiente de închisoare si tortura, Adriana punea stiloul jos.

Era ca un prag peste care nu putea trece.

Începea sa tremure.

Din tot corpul.

Îi clantaneau dintii. (Tremuratul acesta o va însoti de-a lungul vietii, e prezentul ei vesnic.)

Îi mai dadeam un ceai. Deschideam fereastra ce dadea pe acoperisurile Parisului.

Dar ea se afla, mai departe, în bezna bucuresteana a gratiilor. Înainte de a relua scrisul, povestea, tremurând mai departe, tot ce nu putea sa astearna pe hârtie.

Apoi, încetul cu încetul, se potolea si scria chinuit, zgârcita cu epitetele, aluziv, inomabilul. Filele acelea, imediat ce le transcrisesem în franceza, le arunca direct în foc, parca în arderea lor s-ar fi putut consuma si trecutul.

Hârtia se prefacea în scrum, nu însa si povara."

- Monica Lovinescu