Si-abia atunci, cînd voi cu totii va veti fi lepadat de mine, am sa ma-ntorc din nou la voi.

Da, cu alti ochi îi voi cauta atunci, o, frati ai mei, pe cei pe care-odata i-am pierdut; si cu-alta dragoste atunci va voi iubi.

Si înca-o data-o sa-mi deveniti prieteni si fii ai unei singure sperante: caci pentru-a treia oara am sa fiu cu voi, spre-a celebra cu voi Marea-Amiaza.

Si-aceasta Mare-Amiaza este atunci cînd omul la mijlocul cararii sale va sta-ntre animal si Supraom, sarbatorindu-si drumul spre amurg drept cea mai nobila speranta-a sa: caci este drumul înspre-o noua dimineata.

Si-n clipa aceea chiar cel ce-apune se va binecuvînta, pentru ca trece-o vama mai înalta; iar soarele cunoasterii sale-i va fi atunci în crucea zarii nemiscat.

Morti sînt toti zeii: acum noi vrem ca Supraomul sa traiasca – aceasta ne va fi cîndva, în crucea-Amiezii celei Mari, vointa ultima!“

(Friedrich NIETZSCHE)