CARTI »
Istorie »
Colosul. Ascensiunea si decaderea imperiului american Colosul. Ascensiunea si decaderea imperiului american
Sint Statele Unite un imperiu?
Niall Ferguson crede ca, desi inaltii demnitari americani incearca sa nege evidenta, raspunsul la aceasta intrebare nu poate fi decit pozitiv.
Pentru a demonstra acest lucru, analizeaza intreaga istorie a implicarii SUA pe plan extern si toate dimensiunile fortei americane - militara, economica, culturala si politica.
Totodata, examinind provocarile la adresa SUA din partea principalilor rivali, Uniunea Europeana si China, si conexiunile dintre relatiile internationale si starea economiei americane, Colosul ne arata ca este vorba despre un imperiu atipic, construit pe baze nu foarte solide, iar consecintele interne si externe pot fi catastrofale daca acesta ajunge in pragul prabusirii.
"O analiza stralucita a motivului pentru care americanii nu sint facuti sa fie imperialisti, dar au cu toate acestea un imperiu.
Viguroasa, substantiala si ingrijoratoare."
(Timothy Garton Ash)
''America'', spunea presedintele G.W. Bush, ''nu a fost niciodata un imperiu.
Sintem poate singura putere din istorie care a avut aceasta sansa si a refuzat-o, preferind maretia in locul puterii si dreptatea in locul gloriei''. Niall Ferguson sustine ca, dimpotriva, din punct de vedere militar si economic, America este pur si simplu cel mai redutabil imperiu din cite au existat vreodata.
Ca si Imperiul Britanic acum mai bine de un secol, SUA aspira sa globalizeze pietele libere, statul de drept si democratia.
Teoretic, este un proiect bun, afirma Ferguson, care se declara in favoarea unui imperiu a carui hegemonie ar asigura stabilitate pe plan international.
Dar colosul american de astazi este oare intr-adevar in stare sa joace rolul lui Atlas, sprijinind pe umerii sai lumea intreaga? Statele Unite, arata Ferguson, sint un imperiu ce nu mai are suflu, slabit de lipsa cronica de bani, efective militare si vointa politica. Iar atunci cind aceasta ''noua Roma'' se va prabusi, avertizeaza el, colapsul s-ar putea sa vina din interior.