"Îmbrățișează-ți clienții - O metoda validată de a-ți personaliza vânzările și a obține rezultate uimitoare
"Îmbrățișează-ți clienții" este o lectură obligatorie pentru toți cei care au o afacere proprie sau pentru cei care lucrează în vânzări sau în relațiile cu clienții.
Asta pentru că familia Mitchell – proprietara celebrelor magazine Mitchells - a creat un adevărat imperiu făcând un lucru extrem de simplu aparent, și anume, punând relația cu clienții pe primul loc în business-ul ei și perfecționându-și mereu modul în care i-a tratat și a menținut relația cu aceștia.
Așadar, orice proprietar de business sau om de vânzări care va citi această carte va avea ceva de învățat din ea.
În plus, stilul simpatic și plin de umor al lui Jack Mitchell îți va face lectura și foarte plăcută, nu doar utilă, pregătindu-te totodată pentru perioadele grele din economie cu un plan de business fezabil care îți va ajuta afacerea să reziste.
Jack Mitchell, președintele magazinelor Mitchells și totodată un talentat autor și orator, a absolvit Universitatea Berkeley din California cu un master în istoria Chinei plănuind să devină diplomat în relațiile dintre China și Statele Unite.
Mai târziu, s-a alăturat însă afacerii demarate de părinții săi în anul 1958 sub numele de „Ed Mitchell's” în Westport, Connecticut (SUA).
Micul magazin de haine de 74 de metri pătrați care vindea la început doar cinci modele de costume bărbătești, a cucerit treptat din ce în ce mai mult teren pe piața americană, ajungând astăzi un mic imperiu de patru miliarde de dolari care comercializează haine și bijuterii de lux pentru cei mai pretențioși clienți ai Americii.
Acest imperiu este actualmente condus de autorul volumului de față, în conformitate cu filosofia de business înrădăcinată de părinții săi, aceea a îmbrățișării. Pe scurt, această filozofie susține că o afacere se poate dezvolta și prospera cu condiția ca toți cei implicați în ea să respecte o singură condiție, și anume: să dea dovadă de pasiune, perseverență, optimism, entuziasm și dăruire în lucrul cu clienții.